Ministerul Educației anunță măsuri împotriva consumului de alcool și droguri în rândul elevilor
27/10/2025Studiul european, realizat în peste 35 de state, arată că 81% dintre elevii români au…
- 0
- 159 vizualizări
Studiul european, realizat în peste 35 de state, arată că 81% dintre elevii români au…
Polițiștii anchetează noile amenințări, trimise la peste 400 de adrese, iar un minor este bănuit că…
S-au înregistrat 40 de voturi ”pentru”, 82 de voturi ”împotrivă” și o abținere. Moţiunea a fost depusă…
Pe 8 septembrie, în premieră în ultimii 35 de ani, prima zi de școală s-a…
Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”, a declarat luni, după discuțiile liderilor sindicatelor din Educație…
Acesta le transmite protestatarilor că ”este foarte important să fie şi realişti, şi înţelepţi”. Pe…
”Esența unui profesor, că o fi sindicalist sau nesindicalist, când are un copil în fața…
David a afirmat că trebuie înțeles că Educația a intrat în primul pachet de măsuri privind…
În replică, ministrul Educației le-a amintit tinerilor că România trece prin momente de austeritate, iar…
Sindicaliștii i-au cerut demisia ministrului Educației, Daniel David, și au transmis că vor boicota începerea…