Sindicaliștii i-au cerut demisia ministrului Educației, Daniel David, și au transmis că vor boicota începerea anului școlar.
Acţiuni de pichetare vor avea loc şi în zilele de marţi şi miercuri, asta după ce liderii sindicali s-au întâlnit, luni, cu premierul Ilie Bolojan pentru a-şi prezenta nemulţumirile, dar fără a ajunge la vreun consens.
”Vom boicota începutul anului şcolar”, au transmis liderii sindicali.
Aceştia au transmis că la 1 septembrie începe anul şcolar, dar se va stabili calendarul protestelor şi dacă vor începe sau nu cursurile în data de 8 septembrie, aşa cum ar trebui.
Sindicaliştii avertizează că protestele vor continua în perioada următare şi vor avea o amploare din ce în ce mai mare.









