Ministrul David, despre protestul profesorilor: ”Este neinspirat şi nerealist, în contextul actualei situații fiscal- bugetare”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare, este ”neinspirat” şi ”complet nerealist” şi afirmă că nu va participa la întrevederea de luni, de la Palatul Cotroceni, dintre sindicalişti şi preşedintele Nicuşor Dan.

  • 0
  • 168 vizualizări

Acesta le transmite protestatarilor că ”este foarte important să fie şi realişti, şi înţelepţi”.

Pe mine ce m-a interesat în această zi, vă spun foarte sincer ca ministru, a fost ca în prima zi de şcoală să avem copii în şcoli, să nu fie şcolile închise, cu sau fără festivităţi. Majoritatea în ţară au ales să aibă festivităţi, dar nu festivitatea era elementul principal, mai ales într-o situaţie de criză fiscal-bugetară, şi acest lucru s-a întâmplat, copiii au fost în şcoli. Trebuie să spun că, într-un fel, este în regulă şi că sindicatele au găsit o formulă să-şi exprime nemulţumirile în forma acestui protest, fără să interfereze însă cu primirea copiilor în şcoli”, a declarat, luni, Daniel David, la Digi24.

Ministrul a adăugat că, în acest context, invitaţia sa este ca oamenii să înţeleagă faptul că ”ţara este în criză fiscal-bugetară” şi că din această cauză au fost luate aceste măsuri.

Miile de protestatari au ajuns, luni, la prânz, în fața Palatului Cotroceni. Acolo, o delegație a profesorilor va purta discuții cu președintele Nicușor Dan. De asemenea, aceștia îl cheamă în stradă pe președinte, scandând ”Dane, hai, afară, să vorbim de școală!”.

Protestatarii din Educație, la întâlnirea cu președintele: Demisia lui David și anularea măsurilor. Iau în calcul greva generală
Prev Post Protestatarii din Educație, la întâlnirea cu președintele: Demisia lui David și anularea măsurilor. Iau în calcul greva generală
PSD o ia de la capăt. Nu acceptă unele măsuri adoptate în pachetele fiscale și amenință din nou cu ieșirea de la guvernare
Next Post PSD o ia de la capăt. Nu acceptă unele măsuri adoptate în pachetele fiscale și amenință din nou cu ieșirea de la guvernare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *