Augustin Lazar, fost procuror general în perioada 2016-2019, este cel care l-a trimis de două ori în judecată pe Ion Iliescu.
Dacă mai era nevoie de confirmări, Lazăr a făcut precizări esențiale cu privire la motivele pentru care fostul președinte al României nu a fost condamnat niciodată pentru faptele incriminate:
Străbunii latini ne-au lăsat sintagma: «despre morți numai de bine». Nu putem omite, însă, că strategia de temporizare a procesului Revoluției, recunoscută la comisia senatorială de Voican Voiculescu și alții, a reușit. România a suferit condamnări multiple la CEDO, a plătit milioane de euro, pentru lipsa unui proces echitabil, lezarea dreptului la viață a 862 victime ucise după căderea dictaturii și circa 4.000 rănite. Dar, România nu are un Președinte judecat pentru infracțiuni contra umanității.
Temporizarea s-a făcut cu voința disimulată a politicienilor implicați, impusă unei justiții ținută din scurt, prin persoane obediente. Ironia istoriei, dezamăgirea celor care au muncit cu bună credință la aflarea adevărului. Dar mai ales a victimelor și aparținătorilor care au suferit și așteptau de 35 de ani, în zadar, un proces echitabil. Procesul a fost evitat cu obstinație de cei care au emanat voință politică de stat, generatoare a acestei strategii.
În final, adevărul a fost aflat de procurori și publicat: la Revoluție nu a existat nicio «insurgență securist-teroristă», iar la Mineriada din 13-15 iunie 1990 nu a existat nicio «rebeliune legionară». A existat doar o preluare violentă a puterii, cu consecințele cunoscute. Pentru tinerele generații este necesară o memorie judiciară corectă, care să elimine diversiunea și să permită construirea proiectelor naționale pe fundamentul adevărului.
Dosarul Mineriadei din 1990 a fost trimis în judecată în 2017, iar Dosarul Revoluției din 1989 a fost trimis în judecată în 2019, ambele pe vremea când procuror general era Augustin Lazăr. Printre inculpați s-a numărat și fostul președinte Ion Iliescu, acuzat de infracțiuni contra umanității și de crime împotriva umanității.
Primul dosar a fost anulat după trei ani și trimis înapoi la Parchet, pentru refacerea cercetărilor, iar cel de-al doilea a fost trimis de instanța supremă înapoi la Parchet, pentru refacerea de la zero a rechizitoriului.
