Resturi incendiate au căzut pe Pământ, risipite pe sute de kilometri, provocând o restricționare temporară a traficului aerian.
Lansarea a avut loc vineri dimineață (4.30, ora României), de la baza Boca Chica din Texas, iar desprinderea de prima treaptă (denumită Super Heavy) a decurs bine, modulul reușind apoi să se întoarcă la sol.
Dar nava Starship, cu care Elon Musk vrea să ajungă mai întâi pe Lună, iar apoi pe Marte, a explodat în spațiu, resturile sale fiind atrase înapoi în atmosfera Pământului, unde au luat foc și s-au răspândit pe sute de kilometri, până în Florida și Bahamas.
De altfel, autoritățile americane care reglementează aviația au oprit toate decolările și aterizările de pe aeroporturile din Miami, Fort Lauderdale, Palm Beach și Orlando, pentru următoarele 14 ore, cel puțin.
Eșecul Space X vine la aproape două luni după ce cel de-al șaptelea zbor al companiei Starship care s-a încheiat, de asemenea, cu explozia navei.
Nava Starship are 123 de metri lungime, 9 metri în diametru și o greutate, la desprinderea de la sol (cu tot cu tancurile de combustibil), de cel puțin 160 de tone.
Odată cu acest nou eșec, Musk este obligat să se concentreze mult mai mult pe proiectul Starship. Și așa, poate nu va mai avea timp să posteze toate bazaconiile despre România pe X. Mai ales acum, când a dat din nou chix...