Patru persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 47 de ani, au fost implicate într-un conflict violent în cartierul Ponorâta, din localitatea Vălenii Lăpușului. Trei dintre ele au ajuns la spital.
Incidentul s-a produs marți, 3 noiembrie, în jurul orei 19.00. Polițiștii din Târgu Lăpuș au fost alertați prin 112 și s-au deplasat la fața locului.
Din primele verificări, a reieșit că cele patru persoane s-ar fi agresat reciproc, în urma unui conflict spontan.
Trei dintre persoanele implicate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul și pentru a dispune măsurile legale necesare.
Ponorâta, cartier al localității Vălenii Lăpușului, din comuna Coroieni, este o comunitate locuită majoritar de romi, cu aproximativ 920 de persoane, potrivit datelor prezentate de Prefectura Maramureș în martie 2026.
CITEȘTE ȘI:
Poliția confirmă că nu a emis un aviz distinct pentru redeschiderea Podului Unirii. Era necesar?







