Campioana Dinamo vine la Baia Mare, Robert C. Castel își lansează noua carte, iar tinerii au două activități la Zbor Hub. Ce se întâmplă miercuri în Maramureș

Agenda zilei de 4 noiembrie

  • 0
  • 29 vizualizări

Agenda evenimentelor anunțate public pentru miercuri, 4 noiembrie, în Maramureș.

Campioana Dinamo București vine la Baia Mare
Știința Explorări Baia Mare, volei masculin, întâlnește miercuri campioana României, Dinamo București, în etapa a treia a Diviziei A1.

Partida este programată de la ora 17:00, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, de pe bulevardul Unirii nr. 14A.

Băimărenii au început sezonul cu două înfrângeri, ambele în minimum de seturi. În prima etapă au pierdut acasă cu CSM Arcada Galați, scor 0-3, iar în etapa secundă au fost învinși în deplasare de CSU Știința Politehnica București, tot cu 0-3.

După primele două runde, echipa antrenată de Liviu Râpeanu ocupă locul 11, fără niciun punct.

Dinamo București vine la Baia Mare după două victorii, 3-2 cu SCMU Craiova și 3-0 cu SCM Zalău. Campioana ocupă locul patru în clasament, cu cinci puncte.

Meciul va fi arbitrat de Tudor Pop, din Cluj-Napoca, și Ionuț Buciu, din Zalău. Observator va fi Mircea Gătej, din Bistrița.

Cum îți prezinți povestea în fața celorlalți? Atelier pentru tineri la Zbor Hub
Zbor Hub Baia Mare organizează miercuri, de la ora 17:00, întâlnirea „Tu știi să-ți spui povestea în fața celorlalți?”, coordonată de Alexandru Tudor.

Activitatea este dedicată tinerilor care vor să învețe să vorbească despre experiențele personale, despre reușite și eșecuri, într-un mod clar și convingător.

Participanții vor descoperi cum își pot organiza ideile și cum pot prezenta întâmplările importante din viața lor, astfel încât să fie înțeleși de cei care îi ascultă.

Atelierul are loc la sediul Zbor Hub, pe strada Podul Viilor nr. 2 din Baia Mare.

Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prin aplicația Zbor App.

Detalii pe AyoNews: Ce pot face tinerii la Zbor Hub Baia Mare în această săptămână

 

Robert C. Castel își prezintă noua carte la Baia Mare
Expertul în securitate și geopolitică Robert C. Castel se întâlnește miercuri cu publicul din Baia Mare, în cadrul turneului de prezentare a celui mai recent volum al său, „Ködben rajzolt térképek. Geopolitikai jelentések egy széteső világrendből” („Hărți desenate în ceață. Rapoarte geopolitice dintr-o ordine mondială în destrămare”).

Evenimentul începe la ora 18:00 și are loc în sala de evenimente a Galeriei Philia Oázis, pe strada Valea Roșie nr. 10.

Volumul, apărut la Editura Exit din Cluj-Napoca, analizează războaiele, rivalitățile dintre marile puteri, crizele economice și energetice, precum și schimbările din relațiile internaționale.

Robert C. Castel, expert în securitate originar din Transilvania și stabilit în Israel, va discuta despre aceste subiecte cu Csorján Árpád, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Kölcsey Ferenc”.

Publicul va avea posibilitatea să adreseze întrebări autorului. La final, acesta va oferi autografe, iar cartea va putea fi cumpărată la un preț promoțional.

Întâlnirea se desfășoară în limba maghiară și face parte dintr-un turneu de lansare care cuprinde Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc.

Evenimentul este deschis publicului interesat.

„Mafia Game Night”, seară de strategie la Zbor Hub
Zbor Hub Baia Mare propune miercuri, de la ora 18:30, o nouă ediție a activității „Mafia Game Night”.

Tinerii sunt invitați să participe la un joc de grup în care trebuie să își folosească atenția, capacitatea de observație și argumentele pentru a descoperi rolurile ascunse ale celorlalți participanți.

Jocul pune accent pe strategie, comunicare și colaborare, iar fiecare rundă aduce noi situații în care participanții trebuie să ia decizii.

Activitatea se desfășoară la sediul Zbor Hub, pe strada Podul Viilor nr. 2 din Baia Mare.

Participarea este gratuită, cu înscriere prin aplicația Zbor App.

Detalii pe AyoNews: Ce pot face tinerii la Zbor Hub Baia Mare în această săptămână

 

Poliția confirmă că nu a emis un aviz distinct pentru redeschiderea Podului Unirii. Era necesar?
Prev Post Poliția confirmă că nu a emis un aviz distinct pentru redeschiderea Podului Unirii. Era necesar?
Miercuri cu soare și nori, fără ploi importante. Maxime de 13 grade
Next Post Miercuri cu soare și nori, fără ploi importante. Maxime de 13 grade
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *