Trei artiști care, în ultimii ani, și-au prezentat lucrările pe simezele Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» se numără printre laureații Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, desfășurată la București, în 27 octombrie 2026.
Reszegh Botond a fost distins cu Premiul pentru Grafică, iar Mircea Bochiș și Dalina Bădescu, cu Premii ale Consiliului Director al UAP din România.
Pentru a celebra aceste reușite, Muzeul de Artă organizează vineri, 30 octombrie, de la ora 11.00, o microexpoziție care reunește lucrări semnate de cei trei artiști, pe peretele din holul muzeului dedicat proiectului „Patrimoniul viitorului”. Evenimentul se va desfășura în prezența artistului Mircea Bochiș.
Participarea este liberă!







