Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș a intrat în al doilea semestru al anului 2026 cu restanțe uriașe la decontarea concediilor medicale. La 30 iunie, suma rămasă de plată ajunsese la 67,39 milioane de lei.
Situația apare în raportul de activitate al CAS Maramureș pentru primul semestru al anului. Instituția arată că finanțarea primită nu permite achitarea la zi a indemnizațiilor.
CAS Maramureș avea la sfârșitul anului 2025 obligații neachitate de 64,52 milioane de lei. În primele șase luni din 2026 au fost depuse noi cereri și înregistrate obligații în valoare de 46,23 milioane de lei, în timp ce plățile efectuate au fost de 42,21 milioane de lei. După scăderea cererilor care nu au îndeplinit condițiile de plată, soldul a crescut la 67,39 milioane de lei.
Problema este pusă de CAS Maramureș pe seama finanțării insuficiente. Pentru întreg anul 2026, instituția a solicitat 122,4 milioane de lei pentru plata concediilor medicale și a indemnizațiilor, dar i-au fost aprobate 62,969 milioane de lei, cu 48,56% mai puțin.
Pentru primul semestru, CAS solicitase 61,2 milioane de lei și a primit 42,24 milioane de lei, cu aproape 31% mai puțin.
Consecința se vede direct în întârzierile acumulate. Potrivit raportului, în luna iulie 2026 CAS Maramureș deconta încă cererile depuse de angajatori până la data de 20 octombrie 2025.
Instituția precizează că solicită lunar fondurile necesare pentru respectarea termenului legal de plată, însă aceste sume nu sunt aprobate integral. În raport, CAS Maramureș afirmă că decontarea la zi a indemnizațiilor a devenit imposibilă în actualele condiții de finanțare.
CITEȘTE ȘI:







