S-au împlinit deunăzi 26 de ani de când polițiștii băimăreni îl prindeau pe criminalul în serie ale cărui omoruri au zguduit liniștea unui oraș care nici până atunci, nici de atunci încoace, nu s-a mai confruntat cu așa ceva.
Când vechiul Pod al Unirii a fost demolat în această vară, după 64 de ani de existență, a dispărut și un loc despre care astăzi puțini băimăreni mai știu cum arăta cu adevărat.
Sub pod exista o lume aproape invizibilă pentru cei care îl traversau zilnic.
Cavitățile din Podul Unirii vizibile în timpul demolării
În structura de beton de la cele două capete ale podului se aflau câteva spații rectangulare goale, cu orificii de acces care permiteau unui om să intre. Dimensiunea nu permitea statul în picioare, dar erau adăposturi perfecte pentru oamenii străzii.
Băimăreni care erau adolescenți la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 au povestit pentru AyoNews că își amintesc că acolo dormeau oameni fără adăpost. Vara era răcoare. Iarna, betonul îi proteja cât de cât de vânt, ploaie și zăpadă.
Accesul spre spațiile de sub pod se făcea din lateral, pe malurile acoperite atunci de desișuri de iulișcă. Planta creștea înaltă, uneori peste statura unui om, și forma o perdea vegetală greu de străbătut. Din stradă, adăposturile oamenilor fără casă erau aproape imposibil de observat.
Aceeași martori spun că în perioada aproximativă a anului 2010, înainte ca municipalitatea să fi declanșat o igienizare și erbicidare a zonei, care a descoperit vizual accesul sub pod, acolo locuia o întreagă familie, cu copii, o femeie tânără fiind văzută chiar însărcinată.
Printre cei care trăiau sub pod în anul 2000 ar fi fost, potrivit acelorași mărturii, și câteva dintre persoanele care au dispărut în perioada în care Baia Mare avea să descopere că pe malurile Săsarului acționa un criminal în serie.
Zona de acces sub pod la spațiile de adăpostire
Vara în care oamenii au început să evite Săsarul
În aprilie 2000 a apărut primul cadavru.
Până în august, numărul ajunsese la 11. Luna august a fost cea în care au fost descoperite nu mai puțin decât șapte cadavre. Din totalul celor unsprezece, nouă trupuri au fost descoperite pe malurile Săsarului sau în râu, iar două în zona Gării CFR. Victimele erau, în principal, oameni fără locuință, bărbați. Unele fuseseră lovite în cap cu corpuri dure, cel mai probabil pietre, și o parte din ele aveau trași jos pantalonii, ceea ce a condus la ideea că era vorba cel mai probabil despre crime motivate sexual.
Un material de specialitate realizat ulterior de criminalistul Mihai Ion descrie atmosfera instalată atunci în Baia Mare drept una de teamă. Malurile Săsarului, folosite până atunci pentru plimbare, joacă sau pur și simplu pentru a sta în aer liber, s-au golit.
Cadavrele apăreau la intervale tot mai mici.
În august, situația a devenit imposibil de tratat drept o succesiune de accidente sau morți fără legătură. Criminalistul Marian Baroian avea să povestească, peste ani, că într-o singură săptămână au fost găsite succesiv cadavre pe cele două maluri ale râului. Ancheta se îndrepta deja spre existența unui criminal în serie.
Un brancardier de 41 de ani
Numele lui era Grigore Bota.
Avea 41 de ani și lucra ca brancardier în Baia Mare. Anterior fusese cofetar și, conform celor care au anchetat fapta în anul 2000, avea o reputație deosebită în oraș, realizând în afara programului de lucru torturi și prăjituri mult apreciate. Adolescenți din cartierele apropiate zonei malurilor Săsarului, azi adulți, ne-au spus ulterior că Bota a rămas cunoscut cu porecla „Cofetarul”.
În vara lui 2000 începuse să frecventeze noaptea Gara CFR și malurile Săsarului.
Sentința pronunțată ulterior consemnează că Bota își căuta parteneri sexuali printre persoanele fără locuință care se adăposteau noaptea în tufișurile de pe malul râului.
Nu existau atunci promenade amenajate, piste și zone deschise. Erau doar porțiuni de mal protejate de un ornament din beton, iar malurile din albie erau acoperite de vegetație, unde oamenii fără adăpost își găseau un loc pentru noapte.
Exact așa își amintesc și martorii consultați de AyoNews zona Podului Unirii.
Nu există însă, în documentele publice pe care le-am putut consulta, o mențiune care să spună clar că Grigore Bota își racola victimele chiar de sub Podul Unirii. Legătura aceasta vine din memoria oamenilor care cunoșteau zona și care își amintesc că unii dintre cei dispăruți erau figuri cunoscute dintre oamenii fără adăpost de aici.
Grigore Bota – După arestare și după eliberare
Trei crime dovedite
În noaptea de 21 spre 22 august 2000, Bota a fost prins în zona Gării CFR. Tocmai ce s-au împlinit 26 de atunci.
Un bărbat care dormea pe iarbă s-a trezit când Bota s-a apropiat de el și a reușit să alerteze o patrulă de poliție.
Ancheta a reușit să probeze trei omoruri.
Victimele au fost G. Ioan, ucis în noaptea de 10 iulie, J. Alexandru, în noaptea de 3 spre 4 august, și B. Vasile, în primele zile ale lunii august.
În toate cele trei cazuri, victimele erau oameni fără adăpost. Fuseseră lovite cu pietre.
În septembrie 2000, procurorul criminalist Horațiu Baiaș confirma public că anchetatorii reușiseră să îi atribuie lui Bota trei dintre omoruri. Pentru alte cadavre, starea avansată de descompunere făcea imposibilă stabilirea certă a cauzei morții.
Tribunalul Maramureș l-a condamnat ulterior la detenție pe viață pentru cele trei crime.
La audierea din 23 august 2000, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Grigore Bota a fost asistat de avocatul din oficiu Florin Andreicuț, pe atunci aflat la începutul carierei. Astăzi, Andreicuț este decanul Baroului Maramureș.
Scheletul de lângă Festinger
Povestea revine însă foarte aproape de Podul Unirii.
Marian Baroian, unul dintre criminaliștii care au lucrat la caz, spune că în anul următor, în 2001, a mai fost descoperit un schelet „în zona Festinger”, așa cum era denumit localul de pe Strada George Coșbuc, pe locul căruia ulterior a fost construit un supermarket.
Baroian îl consideră cea de-a 12-a victimă a seriei.
Judiciar, acel om nu figurează printre cele trei victime pentru care Bota a fost condamnat. Nu putem spune că Bota l-a ucis.
Dar locul este important pentru povestea Podului Unirii.
Festinger se afla în imediata apropiere a podului. Iar în memoria oamenilor care au prins acei ani, malurile, vegetația, spațiile de sub pod și oamenii care dormeau acolo făceau parte din același peisaj.
Podul Unirii – vedere din lateral
Oamenii de sub pod aveau nume
Privită astăzi, povestea riscă să devină ușor una despre „boschetari”, cadavre și un criminal în serie.
În orașul de atunci însă, oamenii aceia existau înainte să devină victime într-un dosar.
Unii erau cunoscuți de cei care treceau des prin zonă. Dormeau sub pod, prin tufişurile Săsarului sau în alte locuri ferite. Oamenii îi vedeau și se fereau. Adolescenții din cartier știau cine stă acolo. Uneori îi întâlneau zile la rând, apoi, cum spun chiar ei, nu îi mai vedeau.
După 26 de ani, unii băimăreni încă își amintesc că atunci credeau că printre victimele acelei veri s-ar fi aflat oameni pe care îi știau de sub Podul Unirii.
Este greu de separat astăzi ce a rămas în documente de ceea ce a păstrat memoria orașului.
Dosarul vorbește despre Gara CFR, malurile Săsarului și tufișurile în care dormeau oamenii fără locuință. Martorii pun lângă aceste informații locuri concrete, printre care și Podul Unirii.
Iar un criminalist care a lucrat la caz plasează încă un cadavru, descoperit în 2001, chiar în zona Festinger.
1962-2026 – Podul Unirii în anul construirii și în cel al demolării
Podul a dispărut. Povestea a rămas
Vechiul Pod al Unirii a fost dat în folosință în primăvara anului 1962. În iunie 2026, după 64 de ani, structura sa a fost demolată pentru construirea noului pod.
Au dispărut odată cu ea și acele spații ascunse în beton (vezi imaginea cu podul demolat) despre care își amintesc oamenii care au cunoscut podul de jos, nu doar de la nivelul șoselei.
Grigore Bota este astăzi un om liber. A ieșit din Penitenciarul Baia Mare pe 5 aprilie 2024, după aproape 24 de ani petrecuți după gratii, și s-a retras în satul natal, Suciu de Jos.
La câteva zile după eliberare, colegul Vasile Dale l-a găsit în curtea casei părintești. Avea 65 de ani, probleme de sănătate și beneficia de pensie de invaliditate.
Spunea că lumea i se pare mult schimbată față de cea pe care o lăsase în urmă în august 2000 și că nu vrea să mai vorbească despre trecut.
Grigore Bota rămâne singurul criminal în serie documentat din istoria recentă a Băii Mari și, din informațiile publice disponibile, singurul caz de acest fel cunoscut în Maramureș.
Iar povestea lui se leagă în memoria colectivă și de povestea Podului Unirii care, în forma acelor vremuri, azi nu mai există.
Surse foto: Imaginile recente cu podul sunt realizate de AyoNews. Restul fotografiilor sunt preluate din presa vremii, autorul acestora fiind dificil de identificat, ele fiind preluate și rulate în diferite publicații online și print.
CITEȘTE ȘI:
