Prins cu 107 km/h în Câmpulung la Tisa, a refuzat să oprească. Urmărirea s-a terminat într-un cap de pod

Șoferul de 43 de ani a abandonat mașina și a încercat să fugă

  • 0
  • 84 vizualizări

Un șofer de 43 de ani a fost prins de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnal și a fost urmărit pe drumurile din Câmpulung la Tisa. Incidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 07.00.

Prins cu 107 km/h în localitate

Prins cu 107 km/h în localitate

Polițiștii Biroului Rutier Sighetu Marmației, aflați într-o acțiune cu aparatul radar, au înregistrat autoturismul circulând cu 107 km/h în localitate. Șoferul nu a oprit la semnalul regulamentar și și-a continuat deplasarea.

Echipajul a pornit după acesta cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Potrivit poliției, bărbatul a continuat să circule cu viteză ridicată și a ignorat în repetate rânduri semnalele de oprire.

La ieșirea din Câmpulung la Tisa, șoferul ar fi pierdut controlul mașinii și a acroșat balustrada unui pod. A abandonat apoi autoturismul și a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat de polițiști.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testul pentru consumul de substanțe psihoactive a fost negativ.

Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările și vor dispune măsurile legale în funcție de rezultatul acestora.

Club de lectură și atelier de joacă la Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” – activitățile acestei săptămâni
Prev Post Club de lectură și atelier de joacă la Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” – activitățile acestei săptămâni
Azi e Ziua Bunicilor. Ce spun cifrele despre singurătatea vârstnicilor și ce se face în Baia Mare
Next Post Azi e Ziua Bunicilor. Ce spun cifrele despre singurătatea vârstnicilor și ce se face în Baia Mare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *