Polițiștii rutieri din Maramureș au aplicat 226 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor în urma unei acțiuni desfășurate în perioada 11-12 iulie pe drumurile publice din județ.
Controalele au vizat creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicați bicicliști, una dintre categoriile vulnerabile din trafic. Dintre sancțiunile aplicate, șapte au fost date unor persoane care conduceau bicicleta sub influența alcoolului.
Acțiunea vine în contextul în care, în ultimele două săptămâni, în Maramureș s-au produs două accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști. Potrivit analizelor poliției, abaterile comise de această categorie de participanți la trafic se numără în continuare printre principalele cauze ale accidentelor.
Pe lângă controale, polițiștii au discutat cu bicicliștii despre riscurile nerespectării regulilor de circulație și le-au recomandat să își echipeze corespunzător bicicletele și să adopte o conduită preventivă în trafic.









