Un comunicat cu iz de propagandă
Un comunicat bine ticluit, cu rol de informare, dar și cu iz de propagandă, îi anunță astăzi, 1 iulie, pe băimăreni că Baia Mare mai bifează o etapă în modernizarea colectării deșeurilor. Ce bine sună.
11 platforme ecologice subterane, o denumire pompoasă cu prea puțină acoperire, au fost puse în funcțiune începând cu 1 iulie 2026, potrivit anunțului transmis de ADI Deșeuri Maramureș și semnat de directorul executiv Vasile Roman.
Pe hârtie și în poze, lucrurile arată bine. Containere mai puține la suprafață, un oraș mai curat, condiții mai bune de igienă, colectare selectivă, protejarea mediului. Sunt exact cuvintele pe care orice administrație le folosește când vrea să arate că face pași spre normalitate.
Constructorul fără nume
Doar că, în același anunț, alături de pozele în care își face apariția și domnul director, apare o formulare care merită citită de două ori:
„În cazul apariției unor probleme tehnice privind funcționarea platformelor, vă rugăm să vă adresați constructorului.”
Serios? Cui?
Întreaga campanie de montare a noilor sisteme de colectare a deșeurilor menajere a avut parte de controverse și poticneli ale celor responsabili de implementare. Cartele care nu funcționează, cetățeni nevoiți să-și ducă gunoiul înapoi în case sau să-l abandoneze pe lângă platforme, guri de alimentare subdimensionate, containere neîncăpătoare și multe alte probleme pe care cei ce administrează sistemul le consideră doar „inerente” în procesul de acomodare.
În acest context, ADI Deșeuri Maramureș, prin vocea semnatarului Vasile Roman, ne spune că, în cazul în care avem probleme cu platformele, trebuie să ne adresăm constructorului.
Nedumeririle cetățeanului pus să se descurce
Se ridică aici mai multe semne de întrebare.
Cine este constructorul și cum dăm de el, domnule Roman? Există o procedură elaborată pentru locatarul care ajunge dimineața cu sacul de gunoi în mână și găsește platforma blocată, defectă sau imposibil de folosit?
Constructorul intervine imediat sau adunăm gunoiul în casă până când cineva răspunde la un email? Există în contract clauze clare pentru preluarea reclamațiilor și rezolvarea lor? Și, mai ales, de ce este trimis cetățeanul să rezolve o problemă în care nu are nicio expertiză?
Nu ar fi normal ca aceste platforme să fie în sarcina prestatorului de servicii de salubritate sau a entității responsabile de administrarea problemelor de salubritate?
Nu este obligația instituțiilor abilitate, de la ADI Deșeuri Maramureș la primării, să administreze întregul sistem, astfel încât singura grijă a locuitorului să fie să-și facă plimbarea de seară până la o platformă funcțională?
Responsabilitatea, mutată în curtea locatarului
Treaba băimăreanului și a oricărui beneficiar al serviciilor de salubritate, pentru care plătește, nu este să rezolve personal disfuncționalitățile unui sistem defect.
Prin acest enunț pus la rubrica „important”, impresia este că responsabilitatea se mută din curtea celor care administrează sistemul în curtea cetățeanului. Adică, pe scurt, ni le-ați montat, de aici să ne descurcăm.
Aparent, din acest enunț înțelegem că, dacă sistemul se blochează, dacă o trapă nu funcționează, dacă zona se umple de deșeuri, locatarul ar trebui să înceapă o anchetă personală ca să afle cine are responsabilitatea remedierii.
Avem dovada video. Cetățenii selectează, Drusal pune totul la grămadă
Ni se spune foarte pompos că aceste platforme încurajează colectarea selectivă. Oamenii sunt îndemnați să separe deșeurile corect. Hârtie la hârtie, biodegradabil la biodegradabil, menajer la menajer. Doar că separarea făcută de cetățean are sens doar dacă este respectată și de operatorul serviciilor de salubritate.
AyoNews deține mai multe înregistrări video, filmate în zile și la ore diferite, la o platformă îngropată, așa-zis ecologică, din Baia Mare. În imagini se vede cum deșeuri biodegradabile, deșeuri de hârtie și gunoi menajer mixt sunt încărcate în aceeași autospecială.
Aceeași scenă, de două ori pe zi
Locatarii din blocurile de pe strada Victoriei și Bulevardul Independenței, la intersecția cu strada Târnavelor, zona blocului Buclă, asistă de mai multe săptămâni la o scenă mai mult decât bizară.
De două ori pe zi, în jurul orelor 7.00 și 19.00, muncitorii firmei de colectare a gunoiului golesc patru dintre pubelele din platforma îngropată în aceeași autospecială. Este vorba despre un container dedicat deșeurilor biodegradabile, unul pentru hârtie și două pentru gunoi menajer mixt.
Poate există o explicație tehnică. S-ar fi putut presupune că este o situație punctuală. Dar nu pare să fie. Martorii din zonă spun că aceeași situație se repetă, iar înregistrările video surprind colectarea în zile și la ore diferite.
Ce rost mai are să colectezi selectiv?
Sau poate operatorul are un motiv pe care îl poate documenta. Totuși, cetățenii din zonă se întreabă, pe bună dreptate, ce rost mai are să colecteze selectiv?
Deșeurile sunt separate de oameni și apoi ajung în aceeași mașină. Astfel, colectarea selectivă pare să fie doar un exercițiu de imagine.
Inaugurăm platforme ecologice, ne lăudăm că protejăm mediul, că suntem ecologiști desăvârșiți, că investim în normalitate.
Explicațiile care lipsesc
Dar, în lipsa unor explicații, totul pare doar o fațadă. Dă bine în pozele pe care administratorii acestor servicii de salubritate le fac publice ori de câte ori se mai cheltuie, aparent inutil, sume importante din bugetul local și județean. Între timp, cetățenii care chiar încearcă să respecte regulile nu mai știu ce să înțeleagă.
Iar înainte de noi comunicate despre platforme moderne, orașe mai curate și colectare selectivă, ADI Deșeuri Maramureș, Primăria Baia Mare și operatorul de salubritate ar trebui să explice băimărenilor cine răspunde când platformele nu funcționează și ce se întâmplă, concret, cu deșeurile colectate selectiv?









