Nicușor Dan reafirmă sprijinul României pentru Ucraina, la patru ani de la începutul războiului

  • 0
  • 194 vizualizări

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de solidaritate cu Ucraina, într-un mesaj publicat marți, 24 februarie, pe Facebook:

„În urmă cu patru ani, unul dintre cele mai teribile scenarii pentru Europa devenea realitate. Rusia a atacat Ucraina, declanșând un război fără milă împotriva unei națiuni care a refuzat să se lase înfrântă.

De atunci, Ucraina luptă pentru noi toți și menține securitatea întregului nostru continent, cu un curaj și o rezistență admirabile.

România va sprijini Ucraina oricât timp este necesar. Împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, susținem că negocierile pentru încheierea războiului trebuie să continue până când se vor îndeplini condițiile pentru o pace justă, cu garanţii de securitate care să prevină posibilitatea oricărui nou conflict.

Pacea în Ucraina înseamnă pace pentru Europa. Oricine amenință cetățenii noștri trebuie să știe că forța noastră stă în unitate. Iar Uniunea Europeană devine tot mai puternică și mai solidară.”

De asemenea, președintele a anunțat că Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean, pentru a marca acest moment.

Concert de lieduri la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza”
Prev Post Concert de lieduri la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza”
714 amenzi pentru viteză într-o săptămână. 84 de permise reținute pe șoselele din Maramureș
Next Post 714 amenzi pentru viteză într-o săptămână. 84 de permise reținute pe șoselele din Maramureș

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *