Sala nouă de sport din Satulung, deschisă pentru antrenamente și sport de masă

Sala este omologabilă pentru competiții oficiale

  • 0
  • 227 vizualizări

Comuna Satulung are o sală de sport nouă, gata pentru antrenamente și competiții oficiale. Spațiul are 180 de locuri în tribune și o suprafață de joc omologabilă pentru meciuri oficiale. Clădirea se află lângă terenul de fotbal și Căminul Cultural.

Inaugurarea a avut loc sâmbătă, la prânz. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Gabriel Zetea, prefectul Florian Sălăjeanu și deputata Crina Chilat. Proiectul a fost realizat prin Compania Națională de Investiții, iar primăria a contribuit cu partea legată de accesul la utilități, după cum a precizat primarul Bujorel Vasile Mureșan.

După o scurtă slujbă religioasă, câțiva copii din comună au tăiat panglica, iar cei prezenți au vizitat sala. A urmat o serie de meciuri de fotbal între echipe locale.

Viceprimarul Călin Mureșan a declarat pentru AyoNews că administrația vrea ca sala să fie folosită de cât mai mulți copii și tineri. Au fost trimise invitații către antrenori și cluburi pentru a forma grupe de handbal, baschet, volei sau fotbal în sală.

Noua sală are patru vestiare, dușuri, toalete și tribună. Construcția a fost proiectată astfel încât să evite problemele de omologare întâlnite în ultimii ani la alte săli din județ. Spațiul va fi deschis și pentru sportul de masă, pentru toți localnicii care vor să facă mișcare.

Minaur nu-și revine după înfrângerea cu Granollers. Eșec pe teren propriu cu CSM București
Prev Post Minaur nu-și revine după înfrângerea cu Granollers. Eșec pe teren propriu cu CSM București
Nicușor Dan a promulgat legea „Nordis”. Care sunt noile reguli impuse dezvoltatorilor imobiliari
Next Post Nicușor Dan a promulgat legea „Nordis”. Care sunt noile reguli impuse dezvoltatorilor imobiliari
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *