Doru Ioan Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, a anunțat azi, 3 decembrie, că a fost semnat contractul de execuție și că urmează montarea primelor 30 de stații de autobuz inteligente în Baia Mare. Proiectul are valoarea de peste 9 milioane de lei cu TVA inclus, fiind finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Este vorba despre schimbarea a nu mai puțin de 30 de stații de autobuz din Baia Mare cu unele smart, dotate cu numeroase funcționalități printre care camere de supraveghere, pavaj tactil pentru nevăzători, senzori de mediu prize USB, hotspot-uri WiFi, și panouri LED și e-ink de informare călători. Panouri pe care călătorii vor putea urmări în timp real locația mijloacelor de transport în comun și alte informații importante, cu ajutorul unui sistem de informare pe care îl implementăm, de asemenea, tot în cadrul acestui proiect, împreună cu o aplicație smart-city”, a declarat edilul.
Cele 30 de stații inteligente urmează să fie amplasate pe raza întregului oraș, după cum urmează:
✅️ Strada Culturii
– Zona Colegiului Național Vasile Lucaciu
✅️ Strada George Coșbuc
– Zona Planetariu
– Zona Kaufland 1
– Zona Spitalului Județean
✅️ Bulevardul Republicii
– Zona Sălăjeancă
– Zona Vlad Țepeș
– Zona Liana
– Zona Mărășești
✅️ Bulevardul Regele Ferdinand
– Zona Epsilon
– Zona Center Grănicerilor
✅️ Strada Vasile Alecsandri
– Zona Piața Izvoare (VITAL)
– Zona Piața Izvoare (giratoriu)
– Zona Plugarilor
– Zona Cătălina
✅️ Strada Mihai Eminescu
– Zona Arieșului (pe partea cu biserica)
✅️ Strada Luminișului
– Zona Stadion Phoenix
✅️ Strada Minerilor
– Zona Piața Minelor
✅️ Strada Victoriei
– Zona Stadion
– Zona Energoterm
✅️ Strada Victor Babeș
– Zona I. L. Caragiale
– Zona Gheorghe Lazăr (fostul liceu nr. 2)
– Zona Spital TBC (stație nouă)
✅️ Strada Vasile Lucaciu
– Zona Spitalul de Boli Infecțioase
– Zona Pompieri
– Zona IMUM 1
– Zona IMUM 2
✅️ Strada 8 Martie
– Zona Urbis
✅️ Strada Barajului
– Zona Ferneziu
– Zona Carieră
– Zona Herja (urcare la biserică)









