Zvonurile circulă cu rapiditate. În urma pierderii, scor 1-4, pe teren propriu, a meciului cu Crișul Sântandrei, rezultat caracterizat drept rușinos și umilitor de către Florin Achim, managerul echipei de fotbal masculin CS Minaur Baia Mare, au început să se vehiculeze informații referitoare la cine va fi cel care va plăti pentru acest eșec.
În cursul zilei de miercuri, surse din anturajul echipei au lansat zvonul conform căruia primul care va fi penalizat, chiar prin demitere, la insistențele primarului Doru Ioan Dăncuș, ar fi chiar Achim.
Un zvon totuși puțin probabil, dacă luăm în calcul că preluarea postului de către Achim a fost făcută la propunerea actualului edil șef.
Contactat de AyoNews pentru a confirma zvonurile din piață, primarul Doru Ioan Dăncuș a spus că informația nu este corectă.
Suporterii așteaptă totuși să vadă care sunt măsurile pe care conducerea clubului le va lua după eșecul de sâmbătă, dar și după jocul caracterizat chiar de către Florin Achim ca nesatisfăcător, din ultimele etape.
CS Minaur se află momentan pe locul doi al clasamentului Seriei 8 a Ligii a 3-a, la egalitate de puncte, 34, cu Unirea Tășnad, echipa care i-a umilit pe băimăreni pe „Viorel Mateianu”, în etapa a 3-a, scor 1-5, și și-a asigurat cele trei puncte și pe teren propriu, impunându-se cu 2-0, în etapa a 14-a.
Printre rezultatele considerate nesatisfăcătoare se numără și remiza cu CSM Sighetu Marmației, într-un meci în care Minaur a condus cu 2-0 și s-a văzut apoi egalată.
O victorie în deplasare la SCM Zalău, în etapa următoare, ar putea detensiona pentru moment situația.









