Timp de ani buni, Ilie Bolojan a fost văzut ca unul dintre ultimii „liberali autentici” — omul de acțiune, eficient, cu reputație de gospodar și o imagine de „necoruptibil”. Un politician tehnocrat într-o mare de diletanți și combinatori. Doar că ultimele zile au adus o fisură serioasă în acest portret: întâlnirea controversată din biroul său cu un afacerist cu reputație cel puțin dubioasă, confirmată chiar de premier, i-a aruncat imaginea în aer.
Cristian Tudor Popescu a fost primul care a spus-o pe șleau: „Această întâlnire nu ar fi trebuit să aibă loc. Punct.” Și, într-adevăr, într-o țară în care fiecare secundă de contact cu o persoană anchetată se transformă în subiect de dezbatere, un sfert de oră poate cântări cât un sfert de veac politic.
Dar aici apare întrebarea care îl salvează, poate, pe Bolojan: dacă acel sfert de oră n-a fost o greșeală, ci o capcană controlată? Dacă întâlnirea cu acel „mafiot de județ” a fost, de fapt, parte dintr-un scenariu de colaborare cu DNA, un test sau o înregistrare menită să demonteze o rețea de influență mai veche? Ar fi o mutare inteligentă, de tip Moșteanu – USR, care a colaborat pentru a curăța propria curte. Altfel, dacă n-a fost asta… atunci da, mitul Bolojan se destramă rapid, iar „omul de fier” de la Oradea riscă să rămână în istorie ca încă un lider local care n-a știut să-și dozeze anturajul și să-și păstreze reflexele reci într-un joc unde orice detaliu poate deveni o grenadă.
Până la clarificarea cazului, o concluzie pare sigură: fie Bolojan a jucat tare, cu DNA-ul pe fir, fie a fost prins complet pe picior greșit. Iar în ambele variante, aura de perfecțiune s-a crăpat.
