După ani de sloganuri despre principii, meritocrație și anticorupție, dreapta românească se ceartă pe locuri, orgolii și ego-uri. Nimeni nu mai știe unde e dreapta, dar toți vor să o reprezinte.
În București, dreapta politică arată ca o mașină care se tot întoarce în sensul giratoriu și nu mai știe pe unde să iasă. Ciprian Ciucu, candidat cu pedigree liberal, dar fără elan de lider, se trezește prins între Nicușor Dan – tehnocratul imponderabil, și PNL-ul care ar vrea să fie și cu el, și cu altul, și cu guvernarea, și cu electoratul anti-PSD.
Totul pare o „dreaptă care s-a încurcat în propria busolă”, iar direcțiile sunt dictate nu de idei, ci de calcule de sondaj. Nicușor Dan joacă rolul independentului care s-a învățat cu puterea și nu mai are nevoie de partide. Ciucu e „candidatul de partid” care se teme de partid, iar PNL-ul, când vede că nu mai are cui vinde discursul de dreapta, se refugiază în alianțe de supraviețuire.
În tot acest carusel, electoratul liberal devine spectatorul unei piese de teatru prost regizate. Actorii se ceartă pe replici, decorul cade, iar piesa nu mai are nici final.
România are azi o „dreaptă” care nu mai e dreaptă în niciun sens: moral, ideologic sau economic. S-a relativizat în tot, dar mai ales în sine.
