Îl scapă Curtea de Apel și pe Sorin Oprescu? Reținut în Grecia, fostul primar invocă decizii CCR și vrea o pedeapsă mai mică

Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă miercuri, 8 octombrie 2025, asupra unei contestaţii la executare formulate de fostul primar al capitalei, Sorin Oprescu, prins sâmbătă, la Salonic, Grecia, potrivit G4Media.

  • 0
  • 166 vizualizări

Fostul primar invocă “o interpretare a legii printr-o decizie a Curții Constituționale, ivită după ce hotărârea a rămas definitivă”. Este vorba de legea 200 din 2023 de modificare a Codului penal care a pus în acord definiţia infracţiunii de abuz în serviciu cu decizia CCR din 2016, prin care a fost dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară.

Oprescu arată, prin intermediul avocatului, că o lege mai favorabilă a intervenit un an mai târziu după condamnarea lui 2022. În plus, susţine că ar fi fost condamnat pentru încălcarea unui regulament intern al Primăriei, adică legislaţie secundară, aspect dezincriminat prin decizie CCR.

În mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru 4 capete de acuzare.

În 2015, fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins în flagrant de DNA având asupra sa 25.000 de euro, bani pe care îi primise de la fostul şef al Administraţiei Cimitirelor din Capitală. Era un procent din comisioanele colectate de funcţionari de la oamenii de afaceri care aveau contracte de lucrări cu municipalitatea bucureşteană.

Oprescu a fugit ulterior în Grecia, iar acum autoritățile române fac demersuri pentru a obține extrădarea și, implicit, executarea pedepsei, dar totul va depinde de decizia Curții de Apel.

Ministerul Justiției (MJ) a anunțat că pe teritoriul Greciei sunt în curs de desfășurare activitățile specifice executării mandatului european de arestare a fostului primar al Capitalei, reținut sâmbătă în proximitatea aeroportului din Salonic.

Ministrul Justiției, Radul Marinescu, a precizat despre extrădarea lui Sorin Oprescu din Grecia, că ”în acest moment condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene și că acest impediment apreciat anterior de autoritățile elene a dispărut”.

Caravana Atelierelor organizate de Muzeul Satului
Prev Post Caravana Atelierelor organizate de Muzeul Satului
Bravos, națiune! Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, scapă de închisoare. Curtea de Apel i-a retras mandatul de arestare
Next Post Bravos, națiune! Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, scapă de închisoare. Curtea de Apel i-a retras mandatul de arestare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *