Alina Bica se află în Italia, ţară care a refuzat punerea în aplicare a mandatului de arestare. Bica nu a făcut, însă, nicio zi de închisoare, pedeapsa fiind suspendată pentru clarificări juridice privind infracțiuniunea pentru care a fost condamnată, conform dreptului italian.
Magistrații de la Curtea de Apel București au activitatea suspendată și judecă doar ”cauzele urgente”, iar acest dosar a fost judecat cu celeritate: înregistrat în 30 septembrie 2025, cu primul termen în 2 octombrie și pronunțarea deciziei astăzi, 3 octombrie. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Decizia Curții de Apel București vine după ce Curtea de Justiție a UE a decis că ”o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat”.
Alina Bica, fost procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), are din 2019 mandat european de arestare după ce a fost condamnată definitiv la 4 ani închisoare în dosarul în care fusese acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.
Potrivit Ministerului Justiției, ”instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene”.
Așadar, justiția română a mai făcut o nefăcută! A câta? Bravos, națiune! Halal să-ți fie!









