Alături de alte metode de manipulare a alegerilor de duminică, Rusia a declanșat atacuri cibernetice, cumpărarea voturilor și manipulări prin intermediul rețelelor sociale.
Recean susține că statul rezistă, ripostează ferm și că va împiedica planul rusesc de ocupație: “În 2023 și 2024, prin votul cinstit al cetățenilor, am oprit această tentativă de capturare a Republicii Moldova. Avem încredere că o vom face și acum”.
După eșecul suferit de rusofili anul trecut, odată cu alegerea în funcția de președinte a Maiei Sandu, Federația Rusă este determinată să aloce și mai mulți bani, să implice mai mulți oameni și să încerce să influențeze și mai mult alegerile parlamentare.
Premierul Republicii Moldova a detaliat patru metode folosite de Kremlin pentru a-și atinge țintele:
– Implicarea membrilor grupărilor criminale pentru pregătirea dezordinilor în masă;
– Plan infracțional de corupere electorală pus în aplicare de rețeaua criminală Șor;
– Atacurile cibernetice;
– Intoxicare informațională masivă.
În final, Recean a făcut apel la cetățeni să sesizeze toate cazurile de încălcare a legislației electorale și să își păstreze calmul. Candidaților la alegeri, în frunte cu Igor Dodon, Ion Ceban și Irina Vlah le-a cerut să condamne și să se disocieze de acțiunile grupării criminale, de cumpărarea voturilor și de influența malignă a Kremlinului.









