UPDATE: Mercenarul Horațiu Potra a fost reținut în Dubai

Șeful mercenarilor Horațiu Potra a fost reținut în Dubai, anunță Digi24 citând surse judiciare.

  • 0
  • 226 vizualizări

UPDATE: Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că ”în acest moment autoritățile din România lucrează împreună cu omologii din Emiratele Arabe Unite pentru a avea confirmarea măsurii preventive” față de Horațiu Potra și membrii familiei sale prinși în Dubai, care sunt vizați de un mandat de arestare.

”Unele state au proceduri simplificate, altele au mai de durată. Din evaluarea mea, cu titlu strict teoretic, asupra procedurilor specifice pentru spațiul judiciar al Emiratelor Arabe, poate fi vorba de o perioadă, poate, de câteva luni de zile, dar, repet, luați acest lucru doar ca o evaluare pur teoretică, pentru că în mod concret acest lucru îl vom vedea după ce procedurile judiciare se vor iniția și desfășura. Noi sperăm într-o celeritate a soluționării acestei solicitări transmise de către noi și privim cu optimism derularea acestor operațiuni”, a conchis ministrul Radu Marinescu.

UPDATE: Horațiu Potra a fost reținut încă din weekend, la cererea autorităților române. Există o cooperare intensă pe multiple planuri între autoritățile din România și cele din Emiratele Arabe.

România poartă, acum, negocieri cu autoritățile din Emirate pentru ca Horațiu Potra să fie extrădat înapoi în țară.

UPDATE: Mercenarul Horațiu Potra a fost reținut în Dubai, unde ar fi avut legături cu persoane din Federația Rusă. De asemenea, a fost reținut și fiul lui Potra, implicat în același dosar.

Potrivit procurorului general Alex Florența, Potra intenționa să ceară azil în Rusia.

Știre în curs de actualizare.

Procurorii de la Parchetul General au finalizat rechizitoriul într-un dosar deschis la finalul anului 2024 și au decis trimiterea în judecată, pe baza acestui dosar, a 22 de persoane, printre care se numără Călin Georgescu și Horațiu Potra.

Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul General, cei trimiși în judecată sunt acuzați de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de alte infracțiuni.

Planul inițial ar fi fost elaborat într-o întâlnire care s-a desfășurat la 7 decembrie 2024, în localitatea Ciolpani, între Călin Georgescu și Horațiu Potra.

”Ca urmare a planului agreat cu inculpatul Georgescu Călin, inculpatul Potra Horațiu a organizat/coagulat un grup de 21 de persoane, condus de către el”, menționează procurorii.

Potra, care era dat în urmărie internațională după ce justiția din România a decis arestarea lui preventivă, ar fi avut intenția să organizeze, pe 8 decembrie 2024, o manifestație violentă în fața sediului Curții Constituționale, după cum reiese din rechizitoriul întocmit de procurori, care arată că ”acțiunea de război hibrid, de natură să slăbească structura de putere a statului” a fost înăbușită în urma unui apel la 112.

Dosarul a fost inițiat de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și câțiva dintre oamenii lui au fost opriți în trafic, în timp ce veneau spre București pentru a declanșa haosul.

Premierul Republicii Moldova anunță că Rusia pregătește ”dezordini în masă” pentru influențarea alegerilor parlamentare
Prev Post Premierul Republicii Moldova anunță că Rusia pregătește ”dezordini în masă” pentru influențarea alegerilor parlamentare
Discuție despre social media și efectele ei la Librăria Cărturești
Next Post Discuție despre social media și efectele ei la Librăria Cărturești
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *