Americanii i-au transmis lui Bolojan că vor susține includerea României în programul Visa Waiver și i-au mai spus că nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane.
La rândul său, șeful statului le-a spus oficialilor din SUA că prioritar e Visa Waiver, informează Administrația Prezidențială.
În cadrul întrevederii, au fost abordate principalele domenii ale Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe componenta de securitate, cooperarea economică și perspectivele de dezvoltare ale relației bilaterale.
Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul ferm al României față de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, subliniind că acesta reprezintă un element-cheie al politicii externe și al arhitecturii de securitate națională.
În ceea ce privește procesul electoral din 2024, Președintele interimar a precizat că România a învățat lecțiile necesare și că instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice. Totodată, au fost abordate teme de interes regional.
Din delegație au făcut parte opt membri ai Congresului SUA, reprezentând ambele partide politice: Vern Buchanan (Republican – Florida), Dina Titus (Democrat – Nevada), Lloyd Doggett (Democrat – Texas), Ted Lieu (Democrat – California), Neal Dunn (Republican – Florida), Ilhan Omar (Democrat – Minnesota), Anna Paulina Luna (Republican – Florida) și Andy Ogles (Republican – Tennessee).