Udrea a fost prezentă prin teleconferință la acest prim termen din dosar, iar instanța a dispus solicitarea de relații de la Ministerul Justiției și de la Tribunalul București cu privire la cele două perioade invocate de persoana condamnată, noul termen de judecată fiind stabilit pentru 29 aprilie.
Fostul ministru al Turismului solicită reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu un număr de 154 de zile, din care 83 de zile executate în Penitenciarul San Jose din Costa Rica și alte 71 de zile executate în Centrul de reținere Belgorod din Bulgaria, toate fiind executate în baza aceleiași hotărâri de condamnare.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja, decedat în martie 2023.
Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute. Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.
Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor (județul Prahova), unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.
Poate solicita liberarea condiționată în iunie
Cel mai probabil, Udrea va solicita și liberarea condiționată, dar nu înainte de luna iunie, atunci când va fi necesar să îndeplinescă minimum două condiții obligatorii:
– Condamnatul să fi executat fracția obligatorie de pedeapsă. Aceasta diferă în funcție de durata pedepsei închisorii, vârsta condamnatului și de munca prestată de condamnat în timpul executării pedepsei. Despre fracția pedepsei ce trebuie executată, măsurile de supraveghere, revocarea și anularea liberării condiționate am vorbit pe larg aici.
– Condamnatul execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis. Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care prezintă prezintă încredere că nu vor mai săvârși infracțiuni și nu sunt considerați periculoși. Soluția este firească din moment ce scopul liberării condiționate este de a pune în libertate persoanele condamnate care și-au îndreptat comportamentul și se pot integra în viața socială.