O nouă încercare: Ion Iliescu a fost trimis, din nou, în judecată în dosarul Mineriadei din iunie ’90

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu. Adrian Sârbu, Miron Cozma au fost trimişi în judecată în Dosarul ”Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni contra umanităţii.

  • 0
  • 119 vizualizări

Conform anchetatorilor, în luna iunie 1990, cei mai înalţi factori decizionali în statul român la acel moment ”au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

În vârstă de 95 de ani, Ion Iliescu a mai fost trimis în judecată în acest dosar alături de ceilalți inculpați în anul 2017, însă, instanțele au dispus restituirea cazului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Recent, Tribunalul București a admis o cerere depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist și a anulat, miercuri, certificatul de revoluționar primit de fostul președinte al României, Ion Iliescu.

TikTok spune ce n-am aflat de la CSAT despre anularea alegerilor: eliminarea a șase rețele ilegale de influențare a publicului
Prev Post TikTok spune ce n-am aflat de la CSAT despre anularea alegerilor: eliminarea a șase rețele ilegale de influențare a publicului
Actorul Val Kilmer a murit la vârsta de 65 de ani. A jucat în Top Gun, The Doors sau Batman Forever
Next Post Actorul Val Kilmer a murit la vârsta de 65 de ani. A jucat în Top Gun, The Doors sau Batman Forever
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *