Elevii lui Alexandru Sabou au ajuns la capătul drumului în Cupa EHF, iar dupa remiza de săptămâna trecută de la Baia Mare, scor 31-31, au pierdut returul de la Skopje la 7 goluri diferență.
Partida a curs într-o singură direcție, întrucât gazdele au condus în permanență și la pauză au avut un avantaj liniștitot, 18-12, băimărenii neavând replică la atacurile inspirate și la apărarea exactă a macedonenilor.
Lucrurile au stat la fel și în partea secundă, Alkaloid reușind să mențină constant diferența de 6, 7 și chiar 8 goluri, confruntarea încheindu-se cu scorul de 32-25 în favoarea gazdelor, care se califică în semifinalele competiției, unde vor întâlni pe Runar Sandefjord (Norvegia).
În cealaltă semifinală a EHF Cup vor juca HC Izdivac și învingătoarea dintre AEK Atena și Partizan Belgrad, returul programat duminică în Serbia fiind amânat din cauza problemelor de securitate. În tur, grecii s-au impus cu 27-22 și ar putea câștiga manșa secundă la masa verde.
Odată eliminată din Cupa EHF, Minaur se va concentra exclusiv pe întrecerile interne, unde este calificată în Final Four-ul Cupei României, iar în campionat va încerca să încheie sezonul pe podium pentru a obține, implicit, o nouă accedere în cupele europene.