Lansată în 2018, promoția fondată de Cătălin Moroșanu, Dynamite Fighting Show, a devenit rapid liderul pieței de sporturi de contact în România, iar evoluția din ultimii ani poate fi ușor folosit ca studiu de caz pentru creșterea sănătoasă a unui brand în sportul românesc. În ultima jumătate de an, Dynamite Fighting Show (DFS) a depășit peste 200 de milioane de vizualizări pe conturile sale de social media, iar în decembrie chiar a stabilit noul reper de asistență la o gală de sporturi de contact în România odată cu finala de la Oradea.
După 26 de ediții organizate pe întreg cuprinsul țării, DFS se poate lăuda atât cu audiența de televiziune, cât și cu cea fizică de la gale, dar și mai ales online. De altfel, cu excepția perioadei 2020/2021, când spectatorii erau interziși la evenimente, fanii au umplut până la refuz sălile polivalente din București, Timișoara, Iași, Galați, Cluj sau Baia Mare. În decembrie, a doua cea mai mare sală polivalentă din România, cea de la Oradea, cu o capacitate de 6.000 de locuri, a fost sold out cu mai bine de 72 de ore înainte de primul gong.
Deși este catalogat de multe ori ca un sport de nișă, kickboxul a dovedit contrariul în ultimii ani. Atunci când a fost transmis în direct pe Pro TV, acesta a fost lider de audiență. Rămân notorii luptele Moroșanu vs Kemayo sau Moroșanu vs Ozer, care au avut 7,2 puncte de audiență, cu un share maxim de până la 40%. În plus, atunci când DFS este pe Pro Arena, postul de sport al grupului Pro TV intră instant în Top 10 transmisiuni directe la nivel național.
Spre exemplu, gala de anul trecut de la Baia Mare, organizată la Sala Sporturilor Lascăr Pană, și care a durat aproape 5 ore, a fost pe locul 6 în ziua respectivă ca audiență tv, crescând de 7 ori media postului de sport din Pache Protopescu. Comparând cu handbalul, care e de asemenea transmis de Pro Arena, galele de kickboxing ajung să facă uneori și de 5 ori mai mult rating, dovedind că nișa poate fi main stream în orice moment.
Din 2022, galele sunt difuzate inclusiv în Statele Unite ale Americii prin intermediul rețelei United Fighting Alliance, Dynamite Fighting Show ajungând cu fiecare gală în aproximativ 100 de milioane de case de peste Ocean cu ajutorul a aproximativ 30 de televiziuni statale sau regionale precum NBC Sports California, Stadium TV sau Action Channel.
Săli arhipline gală de gală
Dacă pe tv a demonstrat că este un produs vandabil chiar dacă ajunge și la o transmisiune live de aproape 5 ore, Dynamite Fighting Show are succes și pe plan local, atunci când vine vorba de spectatori. Indiferent dacă sala are o capacite de 3.000 sau 6.000 de locuri, de fiecare dată evenimentul a fost sold out înainte ca primul gong să bată. Spre exemplu, anul trecut, la Baia Mare, biletele s-au epuizat cu 10 zile înainte, situații similare fiind și la Buzău sau Timișoara.
Dacă e deja o tradiție ca galele să se desfășoare cu casa închisă, cu o zi înainte, la cântarul oficial, sute de persoane sunt prezente pentru a-i vedea pe luptători la ultimul duel înaintea celui din ring. Recordul de asistență la un cântar oficial în România a fost stabilit de DFS18 de la Timișoara, atunci când 1.000 de persoane au fost prezente la Iulius Mall pentru a-i vedea îndeaproape pe spectatori. Și la Baia Mare au venit aproape 700 de fani la VIVO pentru cântarul oficial.
Online-ul a crescut enorm
Cu o media de 4 gale pe an, Dynamite Fighting Show a depășit așteptările și pe zona de online, unde se luptă de la egal la egal cu fotbalul. Astfel, brandurile partenere au primit o expunere imensă reușind să depășească cu multe rate card-ul inițial.
În ciuda faptului că investiția financiară în kickboxing este net inferioară fotbalului sau chiar handbalului, promoția fondată de Cătălin Moroșanu are deja peste 750.000 de urmăritori pe platformele de social media (facebook, Instagram, youtube, tik tok). Asta după doar 26 de ediții organizate, media fiind de aproximativ 4 pe an.
Conform raportului generate de Meta pentru facebook în ultimele 6 luni, pagina Dynamite Fighting Show a înregistrat 130 de milioane de vizualizări, strânse de la aproape 19 milioane de persoane unice. În acest moment, în România sunt înregistrate aproximativ 12,2 milioane de conturi. Impactul promoției românești a depășit granițele țării deoarece 47% din public a fost adus din afara țării, în principal din țări unde Diaspora este activă, dar și țări precum Turcia, Mexic sau Statele Unite ale Americii.
Cu aproape 150.000 de abonați, canalul de youtube al DFS strânge peste 1,5 milioane de vizualizări în fiecare lună, fiind printre puținele promoții de kickboxing din lume care a ajuns la acest nivel. Doar Glory, Enfusion, ONE sau K-1 sunt peste în acest moment, însă trebuie păstrate încă o dată proporțiile legate de numărul de evenimente și investiția financiară în produs.
Pe Tik Tok, unde peste 200.000 de persoane, urmăresc Dynamite Fighting Show, s-au generat 90 de milioane de vizualizări în ultimele 6 luni și peste 25 de milioane de spectatori unici.
Brand Awarness de aproape 2 milioane de euro
Impactul generat de Dynamite Fighting Show depășește cu mult orice așteptare pentru un sport considerat de nișă. Cu săli sold-out la fiecare eveniment, audiențe TV care rivalizează cu cele ale sporturilor mainstream și o prezență digitală care atinge sute de milioane de vizualizări, DFS s-a transformat într-un adevărat fenomen media. Extinderea internațională și creșterea accelerată a comunității online demonstrează că acest brand nu doar că domină sporturile de contact din România, dar are potențialul de a deveni un jucător important la nivel global.
Într-o piață în care impactul se măsoară în engagement real și vizibilitate, DFS oferă un produs de o valoare incomparabilă, consolidându-și statutul de cea mai importantă promoție de kickboxing din regiune și una dintre cele mai promițătoare din lume.
Ca o concluzie, Dynamite Fighting Show nu este doar o promoție de kickboxing, ci un fenomen care redefinește piața sporturilor de contact din România. Cu investiții mult mai mici decât alte sporturi, DFS generează un impact major, atât prin săli mereu sold-out, cât și prin audiențe TV care depășesc constant media posturilor de sport. Expunerea digitală colosală, cu peste 200 de milioane de vizualizări și difuzare în peste 100 de milioane de case din SUA, aici vorind doar despre ultimele 6 luni când s-au organizat 3 gale, transformă DFS într-un produs media de top.
Rate card-ul actual este mult sub valoarea reală a vizibilității oferite, iar brandurile care investesc beneficiază de o expunere masivă la costuri incomparabil mai mici decât în sporturile tradiționale. Conform unui calcul simplu, totalul vizualizărilor, a impactului de la fața locului și a cifrelor din online, rate cardul total poate fi măsurat la aproximativ 2 milioane de euro pentru ultimele 3 evenimente organizate sub steagul Dynamite Fighting Show.
8 IUNIE 2025 Dynamite Fighting Show din nou la Baia Mare
Dynamite Fighting Show se întoarce la Baia Mare în vară cu o nouă ediție care se anunță cel puțin la fel de spectaculoasă ca cea de anul trecut.
Evenimentul DFS cu numărul 27 va avea loc pe 8 iunie la Sala Sporturilor Lascăr Pană, iar pe lângă evenimentul sportiv, Cătălin Moroșanu va face atât o campanie de promovare a județului Maramureș cât și o campanie anti bullying printre elevii din zonă.