Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituție aflată în subordinea Guvernului, a cerut în instanță anularea și retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 pentru fostul președinte Ion Iliescu.
Potrivit unui document emis de reclamant, o comisie din cadrul Secretariatului a constatat, atât din CV-ul aflat pe internet, cât și din materialele din presă, că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 și în Partidul Comunist Român în anul 1953, unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al CC al PCR.
”Având în vedere faptul că în 1971, a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se arată în documentul citat.
Persoanele care au certificat de revoluționar beneficiază de mai multe facilități, printre care: prioritate la cumpărarea sau închirierea de locuințe din fondul de stat; facilități la credite imobiliare; medicamente gratuite; acces gratuit la sanatorii și baze de tratament; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun; scutirea de plata taxelor și impozitelor pentru clădiri și terenul aferent; posibilitatea cumulării pensiei cu orice alte venituri.
În vârstă de 95 de ani, pe care i-a împlinit pe 3 martie, Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al FSN între 22 decembrie 1989 – 1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992 – 1996 și 2000 – 2004.