Instalat în funcția de Ministru al Educației din partea PNL în decembrie anul trecut, Daniel David a evaluat, în primă fază, situația existentă, iar concluziile au fost pe cât de clare, pe atât de grave, astfel că a identificat câteva soluții cu aplicabilitate imediată.
David, a cărui pregătire nu poate fi pusă la îndoială nici măcar de cei mai aprigi detractori, consideră că este nevoie de o reformă din temelii a sistemului, care s-a degradat constant, dar sigur, în ultimele 3 decenii și jumătate de la Revoluție.
Cauzele sunt multiple, în opinia lui David, de la metodele învechite de predare pe baza unor programe depășite, dezinteresul profesorilor și al elevilor, deopotrivă, condițiile din școli, dar și strategia deficitară a statului, incapabil să facă lucruri concrete pentru a nu se ajunge în această situație.
Concret, noul ministru își propune o serie de măsuri imediate, capabile să asigure funcționalitatea sistemului, iar în viitorul apropiat să poată implementa stragia pe care o va contura împreună cu alți specialiști. De la manuale în format electronic, la condiții mult mai bune în școli, o programă logică și eficientă, până la diminuarea semnificativă a procentului în cazul abandonului școlar.
”Avem şansa să trecem de la un sistem de educaţie în care se predă mult şi prost, foarte centralizat (cu puţine opţiuni la nivel de şcoală şi/sau elevi), care, dincolo de faptul că este învechit, la unul în care se predă mai aerisit şi relevant, bine şi cu echilibru între centralizare şi descentralizare. În acest proces, să ne gândim în primul rând la copii – nimeni nu se prea gândeşte la ei în aceste discuţii, fără să lăsăm profesorii deoparte şi să nu închidem şcoala pentru părinţi sau societate. Să nu pierdem această oportunitate şi aştept propuneri concrete, mai ales că ţin ca varianta finală să aibă un suport cât mai larg în comunitate, aşa cum este normal în această fază de consultare/dezbatere”.
Ministrul a mai anunțat că își dorește ca fiecare unitate de învățământ să aibă o mai mare libertate în a-și stabili prioritățile și chiar numărul de ore la anumite materii, în funcție de profilul fiecăreia, dar ținând cont și de capacitatea elevilor.
David a subliniat că se așteaptă ca bugetul alocat în 2025 pentru ministerul pe care îl conduce să fie cheltuit inteligent, pe lucruri absolut necesare, pe investiții și pentru dezvoltarea efectivă a capacităților copiilor, care trebuie puși pe primul plan în toată această tentativă de reorganizare a învățământului românesc.









