Baia Mare cere implicarea orașelor în deciziile privind banii europeni pentru 2028-2034

Primarul Dăncuș a participat la discuțiile delegației Eurocities cu Raffaele Fitto

  • 0
  • 48 vizualizări

Orașele cer să participe la stabilirea investițiilor europene pentru perioada 2028-2034, înainte ca guvernele să decidă prioritățile. Solicitarea a fost prezentată la Bruxelles de o delegație Eurocities din care a făcut parte și primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, în cadrul unei întâlniri cu Raffaele Fitto, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru coeziune și reforme.

Discuțiile au vizat viitoarele Planuri de Parteneriat Naționale și Regionale, prin care ar urma să fie finanțate reforme și investiții, inclusiv în domeniul social și al dezvoltării regionale. Regulile sunt încă negociate, însă pregătirile au început deja în majoritatea țărilor analizate de Eurocities.

O analiză preliminară a rețelei, la care a contribuit și Baia Mare, arată că administrațiile locale sunt puțin implicate în aceste pregătiri. Dintre respondenții care și-au putut evalua participarea, peste trei sferturi au descris-o drept limitată sau inexistentă. Doar 19% au indicat o consultare formală, iar 8% participarea la un grup de lucru pregătitor. Analiza cuprinde 37 de răspunsuri din partea unor orașe și organizații ale orașelor din 17 state membre.

„E important ca aceste planuri să fie în concordanță cu interesele și nevoile orașelor”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, potrivit comunicatului Primăriei Baia Mare.

Delegația a cerut calendare clare de consultare și implicarea administrațiilor locale atât în pregătirea investițiilor, cât și în realizarea lor. Reprezentanții orașelor au solicitat ca fiecare plan să includă o componentă dedicată problemelor urbane. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Varșoviei, Bolognei, Clujului, Parisului și Rotterdamului.

Bolojan explică de ce PNL ar vota un guvern cu PSD și ce limite ar avea sprijinul
Prev Post Bolojan explică de ce PNL ar vota un guvern cu PSD și ce limite ar avea sprijinul
A murit după ce a fost găsit inconștient în arestul IPJ Maramureș. După o lună, cazul are încă multe necunoscute. Ce spun anchetatorii
Next Post A murit după ce a fost găsit inconștient în arestul IPJ Maramureș. După o lună, cazul are încă multe necunoscute. Ce spun anchetatorii
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *