A fost derby doar prin prisma tradiției și a câtorva îmbrânceli de pe teren, nu și prin jocul prestat duminică seara, în partida dintre CS Minaur Baia Mare și CSA Steaua București, din șaisprezecimile Cupei României la handbal masculin.
Băimărenii au obținut lejer calificarea în optimile de finală ale competiției, trecând fără emoții de echipa militară, cu 39-26 (21-13). Oaspeții au revenit în acest sezon în Liga Zimbrilor, după un an petrecut în Divizia A.
Cu un lot care are, cel mai probabil, ca obiectiv menținerea pe prima scenă a handbalului românesc, echipa condusă de Ionuț Georgescu nu le-a pus probleme băimărenilor, mult superiori la nivel de individualități. Astfel, suporterii băimăreni mai au probabil de așteptat cel puțin un sezon până să vadă din nou un meci cu adevărat disputat, cu emoții până la final, ca în vremurile bune.
Ce se întâmplă cu Botea?
E întrebarea pusă în șoaptă prin tribune în ultima vreme, după evoluțiile lipsite de aplomb ale internaționalului băimărean în primele etape ale sezonului.
Tudor a răspuns apăsat duminică, încă din primele minute ale jocului, marcând cinci dintre primele zece goluri ale Minaurului. Alte trei au fost înscrise de Erik Pop, un alt produs al handbalului băimărean de la care suporterii au mari așteptări.
Minutul 12 l-a scos la rampă pe deja veteranul Robert Nagy, conectat la spiritul a ceea ce ar trebui să fie un meci între istoricele rivale Minaur și Steaua. O fază mai bărbătească de joc, urmată de schimburi de priviri războinice și câteva îmbrânceli, s-a lăsat cu două eliminări de câte două minute pentru pivotul băimărean. Acestea nu s-au simțit însă pe tabelă, intervalul de patru minute încheindu-se cu scorul de 2-2.
„Academicienii” au făcut faza serii
Fidel principiului de rotație a jucătorilor, despre care a vorbit sâmbătă, într-o conferință de presă, antrenorul Nuno Farelo l-a trimis în teren, în locul lui Botea, pe nou-venitul Edin Klis. Bosniacul a arătat că s-a adaptat rapid la pretențiile venite atât dinspre staff, cât și din tribune, marcând rapid trei goluri.
L-a completat revelația debutului de sezon, interul dreapta de 2,08 metri, Antonio Bordeanu, care și-a trecut în cont alte trei reușite înainte de pauză.
În repriza secundă, au ieșit la rampă tinerele extreme Pavlov și Sabou. Până la final, n-au prins loc pe lista marcatorilor doar Milan Kotrc, care a jucat numai 12 minute, Viorel Fotache, care nu a ajuns nici măcar o dată dincolo de jumătatea terenului, și Ovidiu Ardelean, care nu și-a reglat corect azimutul la cele două aruncări de la 9 metri.
Penultimul gol a fost poate și cel mai spectaculos. Un contraatac-școală, o operă „academică” scrisă pe traseul Sîncu, Sabou și Nagy, ultimul marcând finuț, de pe semicerc, al treilea său gol din meci.
De-a lungul celor 60 de minute, Minaur s-a aflat permanent la conducere, militarii apropiindu-se la cel mult două goluri în câteva rânduri.
Suporterii avizi de meciuri jucate la baionetă, vor avea parte miercuri de un meci important în Liga Zimbrilor, cu liderul surpriză Poli Timișoara, lidera la zi a Ligii Zimbrilor, după o victorie neașteptată în fața celor de la Dinamo București.
CS Minaur Baia Mare – CSA Steaua București 39-26 (21-13)
Cupa României, masculin, turul 1, 11 octombrie 2026.
Sala: „Lascăr Pană”, Baia Mare. Spectatori: 1.000.
Arbitri: Narcis Adrian Avădănei, Răzvan Popovici.
Aruncări de la 7 m: Minaur 4/5, Steaua 3/4.
Eliminări: Minaur 8 minute (Nagy 4, Lornstad 2, Fotache 2), Steaua 8 minute (Burlacu, Gheorghe, Stanisavljević, Colțoi, câte 2).
CS Minaur Baia Mare: Botea 7goluri/8 aruncări, Pavlov 6/6, Pop 4/5, Sabou 4/7, Nagy 3/3, Kliš 3/3, Forsberg 3/4, Bordeanu 3/4, Lornstad 2/3, Diocou 2/3, Rancans 2/3, Kotrc 0/0, Fotache 0/0, Ardelean 0/2.
Portari: Sîncu 7/15 (47%), Makaria 7/23 (30%).
Antrenor: Nuno Miguel de Melo Farelo.
CSA Steaua București: Călinescu 6/12, Stanisavljević 5/8, Burlacu 3/8, Roșu 3/3, Negrilă 2/2, Colțoi 2/3, Mazilescu 1/3, Mitu 1/2, Constantina 1/2, Niculae 1/1, Hornet 1/7, Gheorghe 0/0, Buzu 0/0, Mircioiu 0/0.
Portari: Ștefan 3/23 (13%), Pașca 4/22 (18%).
Antrenor: Ionuț-Ștefan Georgescu.







