Miercuri, 7 octombrie, de la ora 17.00, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare se desfășoară un curs pentru părinți despre consumul de droguri în adolescență. „Părinți informați. Adolescenți protejați.” se adresează părinților care își doresc să înțeleagă mai bine realitatea în care cresc adolescenții, să păstreze dialogul cu ei și să aibă repere clare atunci când apar întrebări sau situații dificile.
Vor fi oferite informații despre tipurile și formele sub care se întâlnesc drogurile în prezent; legătura dintre consum și suferința emoțională; semnele fizice și comportamentale care merită atenție; comunicarea cu adolescentul și păstrarea relației; implicațiile juridice ale consumului; pașii pe care îi poate urma un părinte atunci când are nevoie de ajutor.
Informațiile vor fi prezentate clar, pe înțelesul tuturor, de profesioniști din domenii complementare. Lectorii cursului sunt Dr. Adi Paula Roxana – medic și jurist, Revesz Anca – biolog-chimist (toxicolog), Dr. Juca Dacian – medic primar medicină de urgență, Dr. Fabian Adriana – medic specialist psihiatrie pediatrică, Roman Corina – psiholog, Dr. Pintican Nicoleta – medic primar medicină legală.
În cadrul evenimentului vor avea intervenții și dr. Rareș Pop, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, și dr. Lucian Bogdan, directorul medical al spitalului. Cursul este organizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Fundația Aegis Medica, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Asociația pentru SMURD Maramureș.
Durata cursului este de aproximativ 3 ore, intrarea fiind liberă.







