Din luna octombrie, Teatrul Municipal Baia Mare – Secția Păpuși își reia activitatea în sala de pe strada Dacia, numărul 3. Aceasta se redeschide sâmbătă, 3 octombrie, de la orele 10.00 și 12.00, cu premiera spectacolului VRĂJITORUL DIN OZ de Lyman Frank Baum, dramatizare, versuri și regia Toma Hogea, scenografia Alina Dincă Pușcașu, muzica și aranjamentul muzical Călin Ionce, coregrafia George Pop, execuție păpuși Constantin Butoi, asistent regie muzicală Andrei Sălăgean.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Mihaela Pop, Carmen Bulancea, Camelia Blidar Strat, Ruxandra Lăzărescu, Vlad Crișan, Iulian Bulancea, Tudor Ostafie.
„Un ciclon. O casă luată pe sus. Și… dintr-o dată, o lume întreagă se deschide în fața lui Dorothy! Dar Dorothy, cu pantofii de argint, nu pornește singură la drum. O însoțesc cățelul Toto, Sperietoarea, Omul de Tinichea și Leul, fiecare cu propriul vis și propria dorință. Împreună vor înfrunta obstacole, vor râde, vor cânta, vor descoperi locuri fantastice și astfel vom afla dacă adevăratul curaj, o inimă mare și o minte isteață se primesc în dar, sau ele există dintotdeauna înlăuntrul fiecăruia.
O poveste clasică într-o concepție scenică (regizoral și scenografic) modernă. O lume care prinde viață pe scenă cu actori, teatru de umbre, muzică originală, coregrafie, multe păpuși mari și mici. O aventură magică!” (Toma Hogea și Ana Liliana Ilea)
Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet pentru premieră este de 15 lei
___________
Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolelor.
Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare








