Joi, 17 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Municipal Baia Mare invită publicul la spectacolul ALMOST, MAINE de John Cariani, regia Andrei Han, scenografia Mihai Vălu, coregrafia George Pop. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Cătălin Mocan, Larisa Miskolczi, Alex Macavei, Rodica Pașca, Alexandra Vanci, Eduard Bîndiu. Cu participarea artiștilor: Marcel Mache Mîrza și Vasile Pop.
E un dar să ai alături pe cineva cu care să împărtășești idei, sentimente și fragmente de viață. Spectacolul ALMOST, MAINE vorbește tocmai despre această nevoie de apropiere, dar și despre starea de visare pe care o naște aurora boreală, cu frumusețea și magnetismul ei tulburător.
Spectacolul se joacă la Sala Mare și durează 110 de minute. Preț bilete: Categoria I: 30 lei întreg / 15 lei redus / Categoria. II: 25 lei întreg / 15 lei redus

Vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00, are loc reprezentația spectacolului de improvizație ImproJoker, regia Mihaela Sîrbu.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Denisa Blag, Alexandra Sabrina Vanci, Eduard Bîndiu, Andrei Dinu, Alex Macavei și Călin Ionce.
Îți place să fii surprins? „ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Iar prezența ta în sală e un atu pentru spectacol. Poți fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, să genereze povești surprinzătoare, în cascadă. „ImproJoker” îți face nostim cu ochiul, invitându-te într-o lume care ia naștere sub ochii tăi, într-o fracțiune de secundă.
Spectacolul se joacă la Sala Studio și durează 75 de minute. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile (programat în cadrul Sărbătorii Castanelor)! *Spectacol recomandat persoanelor peste 12 ani!

Sâmbătă, 19 septembrie, de la orele 10.00 și 11.30, în Sala Studio a Teatrul Municipal Baia Mare, cei mici sunt invitați la spectacolul Albă ca Zăpada, adaptare de Kovacs Ildiko după Frații Grimm, regia Kovacs Ildiko. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Irina Oțoiu, Ruxandra Lăzărescu, Vlad Crișan.
Albă ca Zăpada este o prințesă, a cărei mame vitrege îi vrea răul, deoarece o invidiază pentru frumusețea sa. Nevoită să fugă de acasă pentru a scăpa cu viață, prințesa nimerește în pădure la căsuța celor 7 pitici. Ajunsă aici, ea se adăpostește în casa acestora și se împrietenește cu ei. Împărăteasa cea rea, aflând că prințesa trăiește, pune la cale diferite planuri de a scăpa de ea, însă piticii o salvează. Când cel mai reușit plan al împărătesei este îndeplinit, un tânăr prinț își face apariția pentru a o salva.
Spectacolul se joacă la Sala Studio a Teatrului Municipal și durează 60 de minute. Prețul unui bilet este 12 lei. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile (programat în cadrul Sărbătorii Castanelor)!

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.30, este programat spectacolul INBOX, regia și coregrafia George Pop. Din distribuție fac parte: Brianna Waltner, Mădălina Pop, George Pop, Romeo Cornelius.
INBOX este un spectacol de dans contemporan desfășurat într-un cub transparent — o cutie a emoțiilor, a memoriei și a fragilității umane. Structurat în cinci tablouri coregrafice — familie, copilărie, liniște, melancolie și iubire — spectacolul invită publicul să privească în interiorul unei „cutii” unde emoțiile sunt păstrate, reluate și retrăite asemenea unor melodii care revin obsesiv. Fiecare secvență are propriul univers sonor și corporal, iar dansatorii devin mecanisme sensibile ale unei cutii muzicale care pulsează între intimitate și expunere.
Spectacolul se joacă pe Malul Săsarului, lângă Podul Culturii și durează 60 de minute. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile (programat în cadrul Sărbătorii Castanelor)!

Duminică, 20 septembrie, de la ora 19.00, publicul este invitat la ultima reprezentație a spectacolului Familia Pop, o creație colectivă, după un text de Mihai Nae. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Rodica Pașca, Mircea Gligor, Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Dan Cordea, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Claudia Revan, Larisa Miskolczi, Adriana Covaci, Andrei Han și Loredana Maghear.
O comedie cu buclucuri. Un ciubăr – simbol al comunității locale. O casă situată peste drum de cimitir. Vecinătate care infestează imaginația Familiei Pop cu strigoi. La poarta Occidentului nu ești primit cu brațele deschise. Însă acasă poți gusta plăcerile vieții la țară în compania ecosistemului Familiei Pop.
Spectacolul se joacă la Sala Mare și durează 90 de minute. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile (programat în cadrul Sărbătorii Castanelor)!
___________
Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolelor.
Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare







