Trafic închis în Baia Mare pentru Half Marathon. Străzile și intervalele afectate

Cele mai ample restricții vor fi aplicate pe bulevardul Independenței

  • 0
  • 176 vizualizări

Circulația rutieră va fi închisă sau restricționată pe mai multe străzi din Baia Mare, duminică, 13 septembrie, pentru desfășurarea celei de-a VI-a ediții a Baia Mare Half Marathon.

Măsurile încep sâmbătă, 12 septembrie, la ora 16.00. Parcările de pe strada Gheorghe Șincai și de pe platoul Pieței Revoluției vor fi închise până duminică, la ora 14.00, pentru amenajarea zonei de start și sosire.

Duminică vor fi aplicate următoarele restricții:

  • Între orele 06.00 și 14.00, traficul va fi închis complet pe Podul Viilor, strada Podul Viilor, arterele și parcările din Piața Libertății, precum și pe traseul Gheorghe Șincai, Piața Revoluției.
  • Între orele 08.00 și 13.00, o bandă va fi închisă și securizată pe traseul competiției: Piața Revoluției, strada Culturii, bulevardul Independenței, zona Bibliotecii Județene, până la aproximativ 300 de metri de Piața Universității, retur pe bulevardul Independenței, Podul Culturii, pista de biciclete de pe malul Săsarului, Podul Viilor, strada Podul Viilor, strada Gheorghe Șincai și Piața Revoluției.
  • Între orele 08.00 și 12.00, circulația va fi închisă complet pe ambele sensuri ale bulevardului Independenței, pe tronsonul inclus în traseul competiției.

Evenimentul este organizat de Asociația CS Maramureș Runners și Asociația Rotary Club Baia Mare, în parteneriat cu Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș.

Accident neobișnuit la Moisei – o scândură folosită drept banchetă a lovit o mașină
Prev Post Accident neobișnuit la Moisei – o scândură folosită drept banchetă a lovit o mașină
Accident cu tractor la Cupșeni. Verificările polițiștilor au dus la un dosar penal
Next Post Accident cu tractor la Cupșeni. Verificările polițiștilor au dus la un dosar penal
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *