Miercuri, 12 august, are loc una dintre cele mai importante eclipse de soare, iar aceasta va fi vizibilă parțial în nord-vestul României. Potrivit informațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, acoperirea maximă a Soarelui va fi de aproximativ 34% pentru orașul Carei și localitățile învecinate. Rate de acoperire de peste 30% se vor înregistra în orașe precum Arad, Marghita, Oradea, Salonta și Satu Mare.
Maximul eclipsei se va vedea cel mai bine la Carei și Oradea, la ora 20.45, Satu Mare la ora 20.43, Marghita la ora 20.44 și Arad la ora 20.46.
Mediafax anunță că reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” spun că eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice, fiind necesari ochelari de eclipsă certificați. Important: ochelarii de soare nu sunt potriviți pentru a privi eclipsa!
În România, eclipsa va începe în jurul orei 20.20 și are maximul în preajma momentului de apus al Soarelui. În timp ce în țara noastră fenomenul va fi doar parțial, în alte zone ale Europei eclipsa va fi totală. Eclipsa totală va putea fi urmărită din Groenlanda, vestul Islandei, nordul Spaniei, nordul Rusiei și dintr-o zonă restrânsă a Portugaliei.
Acest fenomen se produce atunci când Luna trece între Pământ și Soare și acoperă complet discul solar pentru observatorii aflați în interiorul unei benzi înguste, cunoscută drept traseul totalității. Ultima eclipsă de soare vizibilă în România a fost cea din 1999, următoarea având loc în 2081.









