Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare găzduiește, în perioada următoare, expoziția „Ecouri din Mină”, semnată de artista vizuală Elisabeta Pietrar Veress. Vernisajul va avea loc joi, 13 august 2026, de la ora 16.00.
Elisabeta Pietrar Veress este artist vizual format la Facultatea de Arte Vizuale din Baia Mare, unde a absolvit atât studiile de licență, cât și programul de master în Arte Vizuale. Parcursul său academic i-a oferit o bază solidă în tehnici artistice tradiționale și contemporane, pe care le îmbină într-un limbaj plastic personal, matur și profund.
Expoziția reunește o serie de lucrări realizate în tehnică mixtă pe hârtie de desen, folosind materiale cu textură grunjoasă și intervenții în ulei. Compozițiile explorează universul mineral și memoria activităților miniere, transpunând în limbaj artistic structuri geologice, nuanțe metalice și forme organice inspirate din adâncurile pământului. Prin această expoziție, artista propune o reflecție asupra relației dintre natură, timp și intervenția omului asupra peisajului, transformând materia și memoria locurilor într-o experiență vizuală deosebită.
Participarea este gratuită.









