Furtuni, vijelii și grindină până joi seara. Cod galben în Maramureș

Averse de până la 50 de litri de apă pe metrul pătrat și rafale de vânt de 70 km/h

  • 0
  • 125 vizualizări

Maramureșul se află joi, 16 iulie, sub Cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă între orele 12.00 și 22.00.

În județ sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii. Rafalele vor atinge viteze de 50-70 km/h, iar local se poate forma grindină cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 de litri pe metrul pătrat în intervale de una până la trei ore. Izolat, se pot acumula peste 30-50 de litri pe metrul pătrat.

Avertizarea vizează și cea mai mare parte a zonei montane, estul și sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul și estul Olteniei și sudul Dobrogei. Fenomene de instabilitate pot apărea pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

În paralel, un val de căldură se extinde în vestul, sudul și sud-estul țării, în perioada 16-18 iulie. Codul galben de caniculă nu include Maramureșul, fiind valabil pentru județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

Încă o stradă importantă din Baia Mare intră de azi în șantier. Restricții de circulație până la sfârșitul lunii
Prev Post Încă o stradă importantă din Baia Mare intră de azi în șantier. Restricții de circulație până la sfârșitul lunii
Nu consumați apa izvoarelor din Recea și Lăpușel. Verificările DSP au descoperit probleme
Next Post Nu consumați apa izvoarelor din Recea și Lăpușel. Verificările DSP au descoperit probleme
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *