Pasajul de la Clubul Văcarilor ar urma să fie dat în folosință fără restricții în data de 17 iulie. Data a fost stabilită de comun acord între constructor și Consiliul Județean Maramureș, beneficiarul investiției.
În prezent, circulația se desfășoară încă în condiții de șantier, dar pasajul este folosit parțial. Mașinile circulă peste pasaj, sunt funcționale bretelele de acces dinspre Recea, Baia Mare, Săsar și Mocira, iar banda centrală permite traversarea directă a zonei.
Între 2 și 10 iulie are loc etapa de prerecepție. În această perioadă sunt verificate lucrările, semnalizarea rutieră și elementele care țin de siguranța circulației. Constructorul trebuie să facă eventualele remedieri constatate.
Printre lucrările rămase sunt amenajarea spațiilor verzi, așternerea pământului vegetal în alveolele de sub pasaj, verificarea rosturilor dintre elementele de beton, refacerea unor borduri afectate în perioada șantierului și montarea amortizorilor de impact rămași.
Tot în această etapă vor fi implementate solicitările Primăriei Recea privind semnalizarea localității Săsar. De asemenea, vor fi ajustate unele indicatoare rutiere și vor fi finalizate panourile electronice de informare amplasate la intrările în pasaj dinspre Baia Mare și Recea. Panourile sunt racordate la rețeaua electrică și la internet, dar mai sunt necesare proceduri administrative, licențe și configurări tehnice.
Recepția propriu-zisă este programată între 13 și 17 iulie. În această etapă va fi verificată documentația și conformitatea lucrărilor executate. Din comisia de recepție vor face parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, Primăriei Baia Mare, CNAIR, Ministerului Transporturilor, Inspectoratului de Stat în Construcții, Poliției Rutiere și ai altor instituții cu atribuții în acest proces.
Obiectivul anunțat este ca în 17 iulie să fie semnate procesul-verbal de recepție și procesul-verbal de dare în trafic, astfel încât pasajul să fie deschis complet, fără restricții.









