Percheziție la Vișeu de Sus într-un dosar legat de o construcție ridicată pe teren forestier de stat

Polițiștii au căutat probe într-un dosar care vizează reducerea suprafeței fondului forestier național

  • 0
  • 135 vizualizări

O percheziție domiciliară a avut loc luni, 6 iulie, la Vișeu de Sus, într-un dosar penal legat de edificarea unei construcții pe un teren aflat în fondul forestier național, proprietate a statului.

Mandatul a fost pus în aplicare de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, prin Serviciul de Ordine Publică, Biroul Fondul Forestier și Piscicol. Activitățile au fost coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, reducerea suprafeței fondului forestier național și executarea fără autorizație de construire a unei construcții.

Potrivit IPJ Maramureș, percheziția a avut ca scop completarea probatoriului. Polițiștii au urmărit descoperirea și ridicarea unor mijloace de probă necesare în anchetă.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Ce se întâmplă azi în Maramureș. Vernisaje la Sighet și Baia Sprie, donare de sânge și rezultate la Bacalaureat
Prev Post Ce se întâmplă azi în Maramureș. Vernisaje la Sighet și Baia Sprie, donare de sânge și rezultate la Bacalaureat
O fetiță bătută de mama sa în stradă și o statistică greu de ignorat – 685 de cazuri investigate în Maramureș (VIDEO)
Next Post O fetiță bătută de mama sa în stradă și o statistică greu de ignorat – 685 de cazuri investigate în Maramureș (VIDEO)
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *