Clubul despre Insecte revine în Baia Mare. Trei întâlniri pentru curioși, de la 7 la 70 de ani

Participanții sunt așteptați la Bastionul Măcelarilor, în fiecare luni din prima parte a lunii iulie

  • 0
  • 159 vizualizări

Clubul despre Insecte își reia întâlnirile la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare. Activitățile vor avea loc în fiecare luni, pe 6, 13 și 20 iulie 2026, de la ora 9.00.

Întâlnirile sunt dedicate celor pasionați de lumea insectelor, indiferent de vârstă. Sunt așteptați atât participanții de vara trecută, cât și persoane noi, copii sau adulți, care vor să afle mai multe despre furnici, albine, gândaci, fluturi și alte insecte.

Participanții pot veni cu întrebări, curiozități, fotografii, cărți, reviste, articole sau informații noi despre insecte. De asemenea, pot aduce desene, fan-art sau alte creații inspirate de aceste viețuitoare.

Organizatorii precizează că pot fi aduse și specimene interesante, cu condiția ca acestea să fie colectate responsabil și legal.

Întâlnirile au loc la Bastionul Măcelarilor și urmăresc să aducă împreună oameni pasionați de natură, observație și descoperiri.

 

Fan Club despre insecte

Fan Club despre insecte

Furtuni și risc de viituri în Maramureș. Râurile vizate de avertizarea emisă pentru 3 iulie
Prev Post Furtuni și risc de viituri în Maramureș. Râurile vizate de avertizarea emisă pentru 3 iulie
ACTUALIZARE – Fetiță de 6 ani, moartă într-un accident la Vișeu de Jos. Șoferul ar fi plecat de la locul tragediei
Next Post ACTUALIZARE – Fetiță de 6 ani, moartă într-un accident la Vișeu de Jos. Șoferul ar fi plecat de la locul tragediei
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *