Baia Mare va găzdui, între 28 iunie și 19 iulie 2026, o serie de evenimente culturale, educaționale și economice dedicate relației dintre România și Republica Populară Chineză.
Programul se desfășoară sub genericul „Sub semnul Dragonului. O cultură, o experiență, o lună de descoperiri” și este organizat de Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Camera de Comerț și Industrie România China Maramureș și Ambasada Republicii Populare Chineze în România.
Ambasadorul Chinei vine la Baia Mare
Un moment important al programului va fi vizita oficială la Baia Mare a Excelenței Sale Chen Feng, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România.
Vizita este programată în 28 și 29 iunie și va include întâlniri cu reprezentanții administrației locale și județene, dar și participarea la evenimente culturale și economice.
Expoziție la Turnul Ștefan
Duminică, 28 iunie, de la ora 17.00, la Turnul Ștefan va fi vernisată expoziția de fotografie „Șoapte de pe acoperișul lumii”.
Publicul va putea descoperi imagini și perspective din spațiul cultural chinez, într-un eveniment care deschide seria manifestărilor programate la Baia Mare.
1.500 de lampioane cu LED, lansate pe Câmpul Tineretului
Tot duminică, 28 iunie, Câmpul Tineretului va găzdui evenimentul „Noaptea Dorințelor. Un oraș, o noapte, mii de lumini”.
Organizatorii anunță lansarea simultană a 1.500 de lampioane cu LED, în premieră pentru Baia Mare. Evenimentul începe la ora 21.00.
Înaintea lansării lampioanelor, de la ora 19.00, publicul este așteptat pe Câmpul Tineretului la demonstrații de arte marțiale în cadrul programului „Calea Wushu”, spectacole cu lei chinezești și întâlniri cu mascotele Pandi și Dragonel.
Deschiderea oficială, la Colonia Pictorilor
Luni, 29 iunie, la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, va avea loc deschiderea oficială a Lunii Chinezești la Baia Mare.
Programul include conferința și dezbaterile reunite sub tema „China, dincolo de Marele Zid”, dar și întâlnirea de afaceri „Bridge to Business”, dedicată dialogului economic și posibilelor parteneriate.
„Pavilionul Dragonului”, pe Malul Săsarului
Tot în 29 iunie, de la ora 16.00, pe Malul Săsarului va fi inaugurat Spațiul Cultural Chinezesc „Pavilionul Dragonului”.
Noul spațiu este gândit pentru promovarea tradițiilor chineze și pentru schimburi culturale între cele două comunități. Evenimentul va fi însoțit de demonstrații de arte marțiale și spectacole tradiționale chinezești.
Dans clasic chinez, pe scena Teatrului Municipal
Un alt moment important este programat în 1 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Baia Mare.
Publicul va putea urmări spectacolul „Frumusețea fără granițe. Splendoarea dansului clasic chinez”, susținut de Academia de Dans din Beijing. Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații.
Tineri români și chinezi, într-un program comun
În perioada 16–19 iulie, Baia Mare va găzdui și programul internațional „Youth Perspectives Beyond Borders”, o întâlnire între tineri băimăreni și tineri chinezi.
Programul include activități în Baia Mare și în Maramureșul Istoric, vizite culturale, ateliere tradiționale, întâlniri cu autoritățile locale, donație de carte pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, ritualuri ale ceaiului chinezesc și proiecții de film.
Citește și

Noaptea lampioanelor









