Blaturile din sport ar putea aduce până la 4 ani de închisoare. Proiect anunțat de deputatul Brian Cristian

Inițiativa ar introduce manipularea competițiilor sportive ca infracțiune distinctă în Codul Penal

  • 0
  • 213 vizualizări

Deputatul USR de Maramureș Brian Cristian a anunțat sâmbătă că a depus în Parlament un proiect de lege prin care manipularea competițiilor sportive ar urma să devină infracțiune distinctă în Codul Penal.

Depunerea proiectului a fost făcut pe 11 iunie, ziua în care a început Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Potrivit calendarului FIFA, turneul final se desfășoară în perioada 11 iunie, 19 iulie 2026.

Inițiativa vizează cazurile în care rezultatul unei probe, al unui meci sau al unei competiții sportive oficiale este predeterminat ori modificat în mod deliberat și fraudulos, în schimbul unui folos patrimonial sau nepatrimonial.

Potrivit deputatului, noua infracțiune ar urma să fie pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, interzicerea exercitării unor drepturi sau amendă. Ar urma să fie sancționați atât cei care oferă, cât și cei care primesc astfel de foloase. Tentativa ar urma, de asemenea, să fie pedepsită.

Brian Cristian susține că România trebuie să își alinieze legislația la standardele europene în domeniu. România a semnat Convenția Consiliului Europei privind manipularea competițiilor sportive, cunoscută drept Convenția de la Macolin, în decembrie 2024.

Separat, în aprilie 2026 a fost înregistrată o propunere legislativă privind ratificarea Convenției de la Macolin, cu inițiatori din PNL, PSD și USR, potrivit evidențelor publicate de Consiliul Economic și Social.

Filtre timp de două ore la Vișeu de Sus. Polițiștii au lăsat mai mulți șoferi fără permis
Prev Post Filtre timp de două ore la Vișeu de Sus. Polițiștii au lăsat mai mulți șoferi fără permis
Concubinul i-a spart capul într-un bar de pe strada Victoriei. Polițiștii au emis ordin de protecție
Next Post Concubinul i-a spart capul într-un bar de pe strada Victoriei. Polițiștii au emis ordin de protecție
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *