Primul grup de voluntari ai organizației Humanitarian Experience din SUA a ajuns luni în comunitatea Pirita din Baia Mare. Este al treilea an consecutiv în care voluntarii americani vin aici pentru activități cu copiii.
Potrivit Asociației Pirita Children, primul grup este format din 20 de voluntari. Aceștia se vor implica în activități directe cu copiii care frecventează două centre de zi ale Direcției de Asistență Socială Baia Mare și centrul de zi al Asociației Pirita Children.
Pe parcursul verii, în zona Pirita vor ajunge cinci grupuri de voluntari. Reprezentanții asociației spun că aceștia vor contribui la organizarea unor activități de vacanță pentru copii.
Activitățile au început deja. Marți, băieții au avut antrenament la fotbal, iar fetele au participat la activități artistice, potrivit informațiilor publicate de Asociația Pirita Children.
Citește și









