Buget de 932 de milioane de lei pentru Maramureș, aprobat aproape la jumătatea anului

Consiliul Județean anunță că 583 de milioane de lei sunt prevăzute pentru investiții și dezvoltare

  • 0
  • 112 vizualizări

Consiliul Județean Maramureș a aprobat bugetul județului pentru anul 2026, în valoare totală de 932 de milioane de lei. Decizia vine aproape la jumătatea anului.

Din suma totală, 583 de milioane de lei, adică 63% din buget, sunt alocate pentru investiții și dezvoltare. Alte 349 de milioane de lei sunt prevăzute pentru funcționarea instituțiilor și serviciilor publice aflate în subordinea administrației județene.

Potrivit Consiliului Județean Maramureș, instituția are în implementare 63 de proiecte, față de 43 în anul precedent. Acestea vizează domenii precum sănătatea, infrastructura rutieră, educația, cultura, patrimoniul, asistența socială și protecția mediului.

Printre investițiile anunțate pentru continuare în 2026 se află extinderea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, lucrările la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș, modernizarea drumurilor județene și lucrările la Podul peste Tisa.

Pe lista proiectelor se mai află finalizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, reabilitarea Palatului Administrativ, dezvoltarea infrastructurii educaționale și proiecte culturale sau de restaurare a patrimoniului maramureșean.

Potrivit datelor prezentate de Consiliul Județean Maramureș, județul a avut în 2025 cel mai mare buget realizat din România, cu 852 de milioane de lei, înaintea județelor Bistrița-Năsăud, Dolj, Prahova, Iași, Bihor și Cluj.

Sterilizări gratuite pentru câini și pisici la Recea, cu noua ambulanță veterinară
Prev Post Sterilizări gratuite pentru câini și pisici la Recea, cu noua ambulanță veterinară
Cum vedeți viitorul Pieței Izvoare?
Next Post Cum vedeți viitorul Pieței Izvoare?
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *