Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Piața Cetății, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale municipiului Baia Mare, a fost binecuvântată după finalizarea lucrărilor de renovare exterioară.
Momentul a avut loc duminică, în ziua hramului bisericii, în prezența Preasfințitului Schönberger Eugen, episcop diecezan de Satu Mare, și a Preasfințitului Vasile Bizău, episcopul eparhial greco-catolic al Maramureșului. La slujbă au participat numeroși credincioși ai comunității romano-catolice din Baia Mare.
Au fost prezente și autorități locale și județene, între care primarul municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș, și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea. Din partea UDMR au participat Pintér Zsolt, președintele organizației județene Maramureș, și deputata Brigitta Zaharanszky.
Potrivit preotului paroh Szmutku Róbert, lucrările au început în 2020 și s-au desfășurat în mai multe etape. Prima intervenție a vizat consolidarea coifurilor turnurilor și înlocuirea structurii acestora. Ulterior, turnurile au fost acoperite cu tablă.
A urmat intervenția asupra fațadei. Elementele deteriorate au fost reparate și vopsite, iar statuile baroce au fost restaurate și repuse la locul lor. Una dintre cele mai dificile lucrări a fost refacerea acoperișului, afectat de infiltrații tot mai frecvente.
În această etapă au fost înlocuite elementele de lemn degradate, iar acoperișul a fost acoperit cu tablă de cupru. Au fost vopsite și zidurile laterale, iar soclul bisericii a fost refăcut. Ultima intervenție a vizat restaurarea portalului și readucerea elementelor de piatră la forma lor inițială.
Szmutku Róbert a transmis că lucrările nu au însemnat doar o intervenție asupra unei clădiri, ci și un efort al comunității. Acesta le-a mulțumit celor care au sprijinit financiar și moral proiectul, precum și Guvernului Ungariei, autorităților locale și tuturor celor care s-au implicat în păstrarea monumentului.
Biserica „Sfânta Treime” este legată de stabilirea iezuiților la Baia Mare, în anul 1687. Construcția lăcașului a început în 1717, pe locul fostei biserici „Sfântul Martin”, cu sprijinul unei donații de 50.000 de florini de aur oferite de Matyasovszky László, episcop de Nitra, și al altor donații.
După desființarea ordinului iezuit, în 1773, biserica a fost predată credincioșilor în 1786, cu destinația de biserică parohială. Edificiul are două turnuri și este considerat unul dintre cele mai valoroase monumente ale municipiului Baia Mare, precum și cel mai vechi lăcaș baroc din Transilvania.









