UPDATE. Drona căzută la Băsești, confirmată de Poliție. Aparatul nu avea încărcătură explozivă

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

  • 0
  • 651 vizualizări

UPDATE. Drona semnalată în zona localității Băsești, județul Maramureș, a fost confirmată oficial de Poliție.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a declarat pentru AyoNews că aparatul căzut nu avea încărcătură explozivă.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, instituție care urmează să comunice datele oficiale ale anchetei.

Până la această oră, Parchetul nu a transmis un comunicat de presă privind proveniența dronei, tipul acesteia sau împrejurările în care a ajuns la sol.

Inițial, martori oculari au relatat pentru AyoNews că în zona Băsești ar fi căzut o dronă, posibil militară. Perimetrul a fost izolat de autorități, iar la fața locului au fost prezente echipaje ale Poliției, Armatei și specialiști.

AyoNews va reveni cu informații după transmiterea unui punct de vedere oficial din partea Parchetului.

Citește aici știrea inițială:

Alertă – Dronă căzută în zona Băsești. Autoritățile au izolat perimetrul

Accident cu blindate Piranha 5 pe DN 1C, pe drumul spre Baia Mare. 11 militari au fost răniți
Prev Post Accident cu blindate Piranha 5 pe DN 1C, pe drumul spre Baia Mare. 11 militari au fost răniți
Alertă – Dronă căzută în zona Băsești. Autoritățile au izolat perimetrul
Next Post Alertă – Dronă căzută în zona Băsești. Autoritățile au izolat perimetrul
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *