Dani Fatul, noul nume din Baia Mare care urcă pe scena Dynamite Fighting Show

Cele trei victorii obținute din tot atâtea apariții după transferul la AYO Gym nu au trecut neobservate. Evoluțiile sale au atras atenția conducerii DFS, care a decis să îi ofere șansa de a demonstra că aparține elitei kickboxingului românesc.

  • 0
  • 285 vizualizări

Baia Mare continuă să producă sportivi capabili să ajungă la cel mai înalt nivel al kickboxingului profesionist autohton, iar următorul nume care face pasul spre marea scenă este Dani Fatul.

După ce precedenta gală Dynamite Fighting Show, organizată în Sala Polivalentă din București, a marcat debutul lui Adi Lupșe în organizație, într-un duel cu Mihai Zmărăndescu, DFS 31 – Târgu Jiu aduce o nouă oportunitate pentru sportivii AYO Gym.

De această dată, în lumina reflectoarelor intră Dani Fatul.

Cele trei victorii obținute din tot atâtea apariții după transferul la AYO Gym nu au trecut neobservate. Evoluțiile sale au atras atenția conducerii DFS, care a decis să îi ofere șansa de a demonstra că aparține elitei kickboxingului românesc.

Misiunea nu va fi însă deloc una simplă.

Adversarul său nu este un nume oarecare, ci un favorit local, hotărât să își apere reputația în fața propriului public. Dani intră însă în această provocare cu încredere și determinare, convins că poate face un meci mare și că acesta este doar începutul unui drum lung către performanță.

În spatele lui se află un staff dedicat, coordonat de binecunoscutul antrenor și fost mare boxer băimărean Florin Cardoș, singurul campion european la box profesionist al orașului nostru, implicat tot mai activ și în pregătirea sportivilor de kickboxing.

„Mulți se întreabă ce legătură am eu cu kickboxingul, după o viață petrecută în box. Ce nu știe lumea este că prima mea dragoste au fost, de fapt, karate și kickboxingul, sporturi pe care le-am practicat înainte să aleg boxul ca drum profesional. Cunosc foarte bine acest sport. Iar dacă ne uităm la kickboxingul de performanță, vedem numeroși campioni și antrenori de succes proveniți din box – Mihai Constantin, Alin Balașa, Miki Viel și mulți alții.

Dani este primul sportiv cu care ajung la acest nivel și am toată încrederea că poate obține victoria. Este extrem de serios, disciplinat și receptiv. Pentru orice antrenor, este o adevărată plăcere să lucreze cu un astfel de sportiv”, a declarat Florin Cardoș.

Anul competițional al lui Dani Fatul este unul extrem de încărcat.

După debutul sezonului, marcat de un KO spectaculos în gala AYO 3, în fața publicului din Baia Mare, și după participarea la cantonamentul profesionist SENSHI din Bulgaria, urmează o nouă provocare importantă pe 19 iunie, la DFS Târgu Jiu. Și agenda sa competițională nu se oprește aici — sportivul are deja alte trei apariții programate pentru a doua parte a anului.

La AYO Gym, seriozitatea, disciplina și munca zilnică nu sunt doar sloganuri, ci principii după care se construiesc sportivi capabili să ajungă la cel mai înalt nivel.

În aceeași gală, un alt reprezentant al Baia Mari, Laurențiu Fatiol, își va testa limitele într-o piramidă organizată pentru desemnarea campionului național la categoria –70 kg.

Oraș recunoscut tradițional pentru performanțele din handbal, rugby sau box, Baia Mare începe să își consolideze tot mai puternic prezența și în sporturile de contact profesioniste, pe măsură ce interesul publicului pentru kickboxing crește de la an la an.

Două cazuri de violență în familie, în aceeași zi. Agresorii sunt monitorizați cu brățări electronice
Prev Post Două cazuri de violență în familie, în aceeași zi. Agresorii sunt monitorizați cu brățări electronice
Cod galben de vânt în Maramureș, două zile la rând. Rafale de până la 70 km/h joi și vineri
Next Post Cod galben de vânt în Maramureș, două zile la rând. Rafale de până la 70 km/h joi și vineri
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *