Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au făcut marți, 19 mai, 12 percheziții domiciliare în Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș, într-un dosar de fraude informatice și spălarea banilor.
Ancheta vizează un prejudiciu de aproape 700.000 de dolari. Potrivit polițiștilor, începând din noiembrie 2025, un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, ar fi convins o persoană să transfere criptomonede de pe o platformă pe alta, susținând că noua platformă ar fi mai sigură.
Bărbatul s-ar fi oferit să ajute victima să își deschidă cont pe noua platformă și ar fi intrat astfel în posesia datelor de logare. Ulterior, ar fi accesat fără drept portofelul virtual al persoanei păgubite și ar fi transferat succesiv toate valorile.
Pentru a ascunde proveniența banilor și traseul transferurilor, acesta ar fi folosit mai multe conturi colectoare de pe piața criptomonedelor. Valorile ar fi fost transferate apoi în portofele electronice ale unor persoane din anturaj.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că un alt bărbat, de 43 de ani, ar fi controlat o parte dintre conturile în care au ajuns sumele de bani și ar fi folosit documente falsificate.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au ridicat documente, înscrisuri, carduri, stick-uri de memorie, laptopuri și calculatoare. Au fost descoperite și articole pirotehnice din categoria F3, care nu sunt destinate publicului larg.
Polițiștii au mai găsit două autoturisme de lux și un portofel virtual în care s-ar afla o parte din prejudiciu. Urmează să fie dispus sechestrul asigurător, pentru recuperarea pagubei.
Pe numele celor doi bărbați au fost emise mandate de aducere, aceștia urmând să fie duși la sediul Poliției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.









